Despre fotografie

Cauta in Foto-Magazin:
 


Aparitii editoriale


Expunerea
[click]  

Compozitia
[click]  

Lumina si iluminarea
[click]  


O varza fotogenica
[click]  

Bill Jay Confesiuni
fotografice
[click]  

 

 

Blitzkrieg Foto

blitzkrieg_foto.jpg

Nu expun ceva nou*.

Fotografia - ca si visul - exista inainte de "Ziua a Sasea". Ziua in care Dumnezeu l-a creat pe Om, exact "dupa chipul si asemanarea Sa". Obiectiv normal.
Flash**.

Teleobiectivul era o unealta a Egiptului Antic. In frescele tebane, planurile din profunzime se comprima iar soldatii si zidarii dintr-un cadru - apropiati ori departati - au, cu totii, aceeasi inaltime.

Superangularul aparuse in vremea lui Jan Van Eyck. Un intreg tablou de familie se regaseste distorsionat in ochiul oglinzii convexe din perete.

Trucurile de laborator erau folosite de catre Holbein cel Tanar. Intre doi ambasadori, sta pe covor, ca o pata, imaginea prelung deformata a unui craniu.

Revelatoarele compensatoare lucrau inainte de Vermeer. Interioarele si exterioarele sunt redate cu luminozitati aparent egale.

Filmele suprasensibile erau cunoscute de Georges de la Tour. O singura lumanare este suficienta pentru a impresiona.
Flash.

Nu expun ceva nou! In fiecare teleobiectiv sta la panda un lucrator al piramidelor si in fiecare lampa de blitz arde o candela ante-iluminista din secolul al XVII-lea.
Flash.

Cand s-a nascut in mod oficial, Fotografia era deja epuizata. Pana astazi a reusit doar sa se debaraseze de cateva obsesii admirabile: surprinderea evenimentului (zece camere video, in mars continuu, pot suplini un fotoreporter), imperfectiunile tehnice (zece microprocesoare inlocuiesc un doct asistent de imagine) si experimentele "obscure" (zece prelucrari digital-electronice ale unei imagini de pe monitor inseamna sfarsitul a "zece negri mititei" laboranti).

Fotografia - ca si visul - nici nu afirma, nici nu neaga si nici nu poate inventa o realitate inedita. Ea, pur si simplu, arata numai ceea ce reusim sa vedem. Orice inchipuire fantastica nu este decat un ansamblu construit din elemente banale. Insasi "irealitatea" este doar simpla realitate a celor putini. Din ea fac parte perturbarile vizuale daltoniste ori astigmatice, fantasmele onirofililor sau drogodependentilor, viziunile paranormalilor si, de ce nu, chiar intunericul orbilor.
Flash.

Nu expun ceva nou. Epuizata, debarasata, lipsita de real si ireal, neputand afirma ori nega, Fotografiei nu-i ramane decat sa se reintoarca inainte de "Ziua a Sasea".
Flash.

Intre noi si Adevar exista un val. Fie ca este numit "pleoapa", fie ca este numit "maya", el se inlatura prin "iluminare". Metafizica sau, mai simplu, fotografica. Prin lumina fizica.
Fotografia - ca si visul - nu necesita locuri, pozitii ori momente favorabile unui vaz supralucid. Oriunde, oricum si oricand exista cel putin un calcai "vulnerabil" de-al Lui Dumnezeu dispus a se inghesui intr-un cliseu fotografic. Nu trebuie decat sa-I fim umile ghete pasagere. Coborat de fotografi in reviste ori expozitii, Dumnezeu va putea umbla iarasi descult printre cei ce n-ar fi reusit sa-L vada fara ajutorul nostru.
Flash.

Nu expun ceva nou. Fotografia - ca si visul - este cea mai la indemana cale folosita de Dumnezeu pentru a ni se arata descult.
Flash-back!***

Dan Mititelu
iulie 2006
© Fotomagazin.ro

Note
*) Acest "razboi-fulger" a fost publicat in revista "Fotografia & Video", nr. 2 (201) din 1992, insotit de un mic portofoliu imagistic si de o "cronica" semnata de regretatul teoretician si critic Eugen Iarovici. Intrucat mai multi camarazi de suferinta au insistat sa-mi exprim public opiniile despre talentul (sau impostura) celor care ni se arata pe simezele fotografice, indraznesc a-mi retipari vechiul "manifest" ca "noua" introducere la Fotogramele ce vor fi consacrate "desenatorilor cu lumina".
**) Termenii tehnici sunt utilizati, desigur, metaforic.
***) Din punct de vedere narativ, sintagma desemneaza un insert din trecut in actiunea prezenta. Liber tradusa, poate fi si o contra-lumina, un flash pus in spatele subiectului pentru a-i "strafulgera" conturul. Sau, de ce nu, o trimitere inapoi, catre Lumina dintai a Creatiei.

Alte fotograme, acelasi autor

Bookmark and Share

Comentarii:

ana tosa - 11 Jul 2006, ora 16:08
Sau parafrazandu-l pe Voicu Bojan:"nothing new under the sun"!

florin balan - 14 Jul 2006, ora 14:04
Simpatic!

Lasa un comentariu:

nume*:
Nu sunt permise decat mesaje cu continut relevant si in tema cu subiectul articolului.
NOTA: Campurile marcate cu * sunt obligatorii.

e-mail (nu va fi facut public)*:

website (fara http://):

comentariu*:

trimite


Aveti un articol interesant? Il asteptam pe adresa office@foto-magazin.ro. Redactia evalueaza articolele primite si premiaza cel mai bun articol publicat in luna precedenta cu suma de 50 RON.
Ultimele 5 subiecte din forum care au primit raspunsuri:

Yashica pregateste
ceva »

   de Nikon
   ieri, la ora 14:13
Rumoare la Canon 2 »
   de Taxon
   acum 2 zile, la ora 15:45
Pagini interesante
pentru fotografi »

   de Ancuta
   acum 4 zile, la ora 13:55
Rumoare la Nikon »
   de Nikon
   acum 6 zile, la ora 10:25
Film diapozitiv
color »

   de csr
   acum 10 zile, la ora 20:06

Pana acum, cei 9631 de utilizatori au scris 127195 mesaje.

 

 


Site-ul include cookie-uri. Detalii aici

Politica de confidentialitate