Despre fotografie

Cauta in Foto-Magazin:


Aparitii editoriale


Expunerea
[click]  

Compozitia
[click]  

Lumina si iluminarea
[click]  


O varza fotogenica
[click]  

Bill Jay Confesiuni
fotografice
[click]  

 

 

John Gutmann

John Gutman s-a nascut la 28 mai 1904 in Breslau (acum Wroclaw, in Polonia) intr-o familie instarita de origine evreiasca si a luat contact cu diferite forme de arta inca din copilarie.


A fost atras in special de artele vizuale si s-a inscris la Academia de Stat pentru Arte si Meserii din Breslau, unde l-a avut profesor pe pictorul expresionist Otto Muller.


Gutmann absolva Academia si obtine diploma in 1927. Urmeaza studii de filozofie si istorie a artei la Universitatea Sileziana Friedrich Wilhelms din Breslau.


John_Gutmann_5.jpg

John Gutmann - Autoportret


Se muta la Berlin unde isi continua studiile la Institutul de Stat pentru Studii Superioare, la Universitatea Alexander von Humboldt si la Academia de Arte Berlin. Incepe sa picteze si dobandeste o oarecare reputatie in lumea artistica din Berlin, in paralel predand desen, pictura si istoria artei. Ascensiunea rapida a nazismului in Germania conduce la pierderea catedrei, in 1932.


John_Gutmann_6.jpg

John Gutmann - Fotoreporter


Emigreaza in SUA si se stabileste la San Francisco in 1933. Isi cumpara un Rolleiflex si deprinde singur notiunile elementare de fotografie. Convinge agentia berlineza de presa Presse-Foto ca este fotograf profesionist si semneaza impreuna un contract; pentru cativa ani reuseste sa se intretina din fotografiile furnizate pentru Prese-Foto.


In 1936 - 1937, intr-o calatorie prin New Orleans, descopera carnavalul si sarbatorile de strada organizate de Mardi Gras si realizeaza fotografii cu personajele mascate, in cadre simultan reale si ireale.


In 1936 se angajeaza profesor de pictura, desen si istoria artei la San Francisco State College (SFSC, acum San Francisco State University), post pe care l-a pastrat pana la pensionare, in 1973.


John_Gutmann_4.jpg

Coperta albumului John Gutmann - Culture Shok


In perioada celui de-Al Doilea Razboi Mondial a fost incorporat in armata si a servit ca fotograf si cameraman pe langa Office of War Information in zonele China, Burma si India.


Dupa Razboi a revenit la catedra, iar, in 1946 infiinteaza un program de fotografie creativa, primul curs de acest fel in SUA, si preda studentilor notiuni de fotografie si film.


Continua sa fotografieze si publica fotografii in Time, Life, Look si multe alte reviste, desi activitatea sa fotografica erea practic necunoscuta la San Francisco State College.


John_Gutmann_3.jpg

Coperta albumului John Gutmann - Photographs of the Thirties


In 1959 Gutmann angajeaza pe Jack Welpott pentru a preda fotografie la San Francisco State College. Welpott amplifica programul de fotografie initiat de Gutmann, care astfel devine unul dintre cele mai de succes programe fotografice din universitatile americane.


In 1968 este premiat cu "Distinguished Teaching Award" de California State Colleges.


In 1972 Gutmann revizuieste miile sale negative, incepind cu cele realizate din `30, alcatuieste un portofoliu cu 100 imagini si, in 1974 verniseaza la Light Gallery in New York o expozitie personala: "The Face of the Orient" care s-a bucurat de un enorm succes. America redescopera fotograful Gutmann.


John_Gutmann_2.jpg

Coperta albumului S. Stein - John Gutmann - The Photographer at work


In 1976, la MOMA verniseaza expozitia intitulata "As I saw It".
In urmatoarele decenii, expozitiile sale sunt itinerate in Statele Unite si Europa, consolidind reputatia artistulul.


John_Gutmann_1.jpg

Copertra albumului Sally Stein - John Gutmann


In 1979 primeste o bursa John Simon Guggenheim Memorial Fellowship.


Se stinge din viata la 12 iunie 1998.


* * *


Gutmann a fost nu doar un fotograf deosebit, dar, prin cultura sa si prin contactele cu artistii modernisti europeni, a contribuit la dezvoltarea vietii artistice de pe Coasta de Vest, in special din San Francisco.


Imigrant, priveste viata americana de pe coasta de Vest cu un ochi proaspat; spre deosebire de abordarile grupului f64, sau de fotografii ce lucrau la proiectul Farm Security Administration, ce puneau subiectele intr-un context social ori antropologic, Gutmann abordeaza fotografiile sale printr-o compozitie minutioasa si cadre uneori enigmatice. In fotografiile sale razbate curiozitatea fotografului asupra subiectului, asfel incat cadrele lui sunt mult mai mult decat fotografii documentare.


Cu o solida educatie artistica, Gutmann a fost fascinat si a fotografiat strada, automobilele, semnele stradale, minoritatile etnice, femeile, grafitti, etc., intr-o maniera originala. Desi America trecea prin vremuri grele - Marea depresiune si apoi Al Doilea Razboi Mondial, subiectele lui Gutmann isi traiesc viata din plin si se bucura de ea.


Gutman a fost uimit toata viata de multitudinea de semne si grafitii din SUA, absente in Germania. Fascinatia pentru aceste "decoratiuni urbane" s-a mentinut toata viata, din anii 30 cand a emigrat in SUA, pana in 1987, cand a realizat o noua serie.


John Gutmann nu s-a considerat niciodata un mare fotograf sau un mare artist. Despre lucrarile sale spunea: "Cred ca o buna fotografie este o ocazie catre multe asociatii subiective. Multivalenta este o parte esentiala a vietii. Eu cred ca arta este viata si, de aceea, nu incerc cu disperare sa fac arta; mai degraba sunt interesat sa redau extravaganta vietii."


Asociatia "John Gutmann" a instituit "John Gutmann Photography Fellowship Award" care acorda anual o bursa in valoare de 5.000 USD fotografilor in curs de afirmare.


Expozitii
1938 Colorful America, M.H. de Young Memorial Museum, San Francisco
1941 Image of Freedom,Museum ofModern Art, New York 1976 Photography and Language, La Mamelle, San Francisco (also Camerawork, San Francisco)
1947 The Face of the Orient, M.H. de Young Memorial Museum, San Francisco
1974 Light Gallery, New York
1976 As I Saw It, San Francisco Museum of Modern Art
1979 Amerika Fotografie, 1920–40, Kunsthaus Zurich, Zurich (itinerata in mai multe capitale europene)
1980 Avant-Garde Photography in Germany, 1919–39, San Francisco Museum of Modern Art (itinerata la: Akron Art Institute, Ohio; Walker Art Center, Minneapolis;
Baltimore Museum of Art; Columbia College, Chicago)
1985 Fotografias 1934–39, Il Jornades Fotografiques, Valencia, Spania
1988 Talking Pictures: Signs, Tattoos & Graffiti, Fraenkel Gallery, San Francisco
1989 John Gutmann: Beyond the Document, San Francisco Museum of Modern Art
1997 John Gutmann: Parallels in Focus, Art Department Gallery, San Francisco State University
2000 The Photography of John Gutmann: Culture Shock, Iris & B. Gerald Cantor Center for Visual Arts at Stanford University, Palo Alto, California (itinerata la: Museum of Contemporary Art, Los Angeles; San Antonio Museum of Art, San Antonio, Texas; Henry Art Gallery, University of Washington, Seattle; 2001, Frances Lehman Loeb Art Center, Vassar College, Poughkeepsie, New York)


Albume si cataloage
Catalogul expozitiei As i saw it: Photographs by John Gutmann. Introducere de John Humphrey. San Francisco: San Francisco Museum of Modern Art, 1976
Max Kozloff - The Restless Decade: John Gutmann's Photographs of the Thirties. Editor Lew Thomas. New York: Harry N. Abrams Inc., 1984.
Catalogul expozitiei Alain Dupuy - John Gutmann:1934-1939, eseu Max Kozloff, The Restless Decade: John Gutmann's Photographs of the Thirties. Valencia, Spain: II Jornades Fotografiques a Valencia, 1985.
Catalogul expozitiei Maia-Mari Sutnik - Gutmann. Eseu Michael Mitchell. Toronto: Art Gallery of Ontario, 1985.
Catalogul expozitiei 99 Fotografias: John Gutmann, America 1934-1954, eseu Marvin Heiferman. Barcelona: Fundacio Caixa de Pensions, 1989.
Catalogul expozitiei John Gutmann: Beyond the Document, San Francisco Museum of Modern Art, 1989.
Andrei Codrescu - Reframing America: Alexander Alland, Otto Hagel & Hansel Mieth, John Gutmann, Lisette Model, Marion Palfi, Robert Frank, University of New Mexico, 1995
Max Kozloff si Lew Thomas - The Restless Decade: John Gutmann's Photographs of the Thirties, ed. Harry N Abrams, 1996
Catalogul expozitiei Sylvia Solochek Walters si Mark Johnson. John Gutmann: Parallels in Focus. featuring the original "Talking Pictures". Eseu Sally Stein. San Francisco State University Art Department Gallery, 1997
Sandra Phillips - The Photography of John Gutmann: Culture Shock. Editor Bernard Barryte si Julian Honer. London: Merrell Publishers Limited si Iris and B. Gerald Cantor Center for Visual Arts at Stanford University, California, 2000.
Sally Stein - John Gutmann, The Photographer at Work, in cooperare cu Center for Creative Photography, 2009

 



Galeria de imagini ->

 


Saptespezece decenii de fotografie...

 




© Marian Gadea
aprilie, 2013
Foto-Magazin.ro

 

Bookmark and Share

Lasa un comentariu:

nume*:
Nu sunt permise decat mesaje cu continut relevant si in tema cu subiectul articolului.
NOTA: Campurile marcate cu * sunt obligatorii.

e-mail (nu va fi facut public)*:

website (fara http://):

comentariu*:

trimite


Aveti un articol interesant? Il asteptam pe adresa office@foto-magazin.ro. Redactia evalueaza articolele primite si premiaza cel mai bun articol publicat in luna precedenta cu suma de 50 RON.
Ultimele 5 subiecte din forum care au primit raspunsuri:

Sony pregateste
ceva »

   de Nikon
   azi, la ora 12:07
Procesare prin
Lightroom »

   de csr
   acum 2 zile, la ora 21:05
Zvonuri despre
obiective »

   de Dorian
   acum 4 zile, la ora 11:29
Rumoare la Canon 2 »
   de Dorian
   acum 8 zile, la ora 08:30
Rumoare la Nikon »
   de Nikon
   acum 9 zile, la ora 10:08

Pana acum, cei 9631 de utilizatori au scris 127210 mesaje.

 

 


Site-ul include cookie-uri. Detalii aici

Politica de confidentialitate