Unde se putea face o iesire ce se vroia a avea tenta de iarna decat
la munte? Cu gandul de a prinde rasaritul (ca doar deh, suntem fotografi)
ne trezim iarasi cu noaptea in cap. Si plecam. Cine? E simplu: Ciprian
Strugariu, Stefan Tanase, Cristian Paraschiv, Costin Raiu, Emanuel Ignat
si Mihaela Duta. Desi pare, ordinea numelor nu este deloc intalmplatoare,
ba chiar are logica (zic eu): sofer, pasager dreapta, pasager spate,
iar masinile in ordine alfabetica. Costin explica de ce a trebuit sa
ne trezim atat de devreme incat sa prindem rasaritul la munte: "Pai
scopul principal nu e sa prinzi efectiv rasaritul, ci culorile care
apar pe cer exact cu 5-10 minute inainte sa apara soarele. Daca mai
tii minte, s-a intamplat exact cand eram pe curbe inainte de Belvedere,
niste culori dementiale si nori movulii, insa noi am ajus prea tarziu
in locul unde unde se vedeau cum trebuie. D-aia am plecat devreme tare
din Bucuresti, desi cu 30 de minute dupa ora stabilita.
;-)".
Anyway, ajunsi la fata locului, in sperata de a prinde un rasarit
autentic "a la Belvedere", care mai de care mai comod incearca
sa urce cu masina (pozele cele mai bune se fac la maxim 30 de metri
de masina, nu?). Desigur ca nimeni nu reuseste sa urce: nici Costin
cu avantul lui de 100 de metri, nici Ciprian cu lanturile lui puse pe
cauciucurile de vara.
In cele din urma lasam masinile pe marginea drumului si urcam perpedes.
Peisajul mirific ajunge imediat pe senzori si filme. Dom' Costin isi
etaleaza filtrul in degrade Cokin, facandu-ne invidiosi ca pe aparatele
noastre filtrul se invarte odata cu inelul de focus. In cele din urma
vorba lui Guru se dovedeste a fi cat se poate de adevarata, cea mai
buna poza fiind facuta undeva la 20 de metri de masina.
Dupa ce gasim prin zapada telefonul lui Ciprian, care se pare ca s-a
plictisit sa-i stea in buzunar si a facut o plimbare pe-afara, cu mainile
si nasurile inghetate ne bagam in masini pentru a ne opri la primul
loc unde se putea bea un vin fiert (de caciula, desigur). Fiecare sare
pe ce apuca, ba un macro la o perdea, ba o cana de vin fiert (de sus,
dintr-o parte, bine ca nu si de dedesubt). Punctul culminant a fost
rezultatul unui petic de soare ce si-a facut aparitia, facand lumina
sa cada intr-un mod "foarte special" pe masa si, implicit,
pe canile de vin fiert. Toata lumea profita de ocazie. La fel se intampla
si cu turturii ce atarnau de streasina parca asteptandu-ne pe noi sa-i
pozam. Cred totusi ca au fost intimidati de noi, imediat au inceput
sa se topeasca.
Next stop? Teoretic Rasnov. Practic vreo 2 locuri din Pasajul Rucar-Bran,
chiar inainte de Rasnov. Localnici, caini, un cioban cu oile sale in
departare, stalpi de inalta tensiune si zapada. Nu prea multa zapada.
Facem chiar si o poza de grup dupa care ne indreptam spre Cetatea Rasnov.
Deja observam urme de civilizatie: drumul ce urca spre cetate, poate
chiar mai abrupt decat cel ce am incercat sa-l urcam la Belvedere, era
curatat de orice fel de urma de zapada. Intram in cetate, platim beletele,
cat despre taxa foto... Cine face poze aici dom'ne? Aaaa... De aparatul
asta ziceti? Nu stie el sa faca poze. Nici film n-are. Gentile foto
cine sa le mai observe... Misunam in grup pseudo-organizat prin cetate
pana epuizam si acest subiect.
Unii incearca sa vada ce se ascunde dincolo de bezna ce umplea fantana
cetatii cu ajutorul timpilor mari de expunere. Insucces total: unde
nu e *deloc* lumina n-ai ce poza. Nici cu 30 de secunde. Panorame, detalii
arhitecturale, chiar si turisti. Fiecare pozeaza ce vrea. Unii gasesc
si timp sa semneze in guestbook.
-nici un perete nu a fost deteriorat, cel putin nu cat am fost noi acolo-
Inapoi in masini, iarasi pe drum. Catre Bran de data asta. Ni se facem
foame, ne tratam cu bucatele necesare (o ciorba si-un mic) si-o luam
din loc: spre Pitesti.
De-abia acum incepe aventura. Opriri din 5 in 5 kilometri in care fiecare
face poze extreme: ori din categoria "panorame cu unghi foarte
larg", ori " case singuratice pe varf de deal cu tele-ul".
Dam o fuga si pe la ferma de struti, dar deja incepe sa se intunece
si ingrijitorii trimit "pasarile" la culcare. Avem totusi
timp pentru cateva confruntari riscante intre obiective si ciocul curioaselor
animale. Noroc ca nu s-au pupat cu nici un aparat. De data asta cel
putin.
Spuneam ca aventura de-abia acum incepe. Cum sa va explic? Drumul spre
casa a fost ceva mai lung decat am planuit noi. Am oprit sa luam niste
branza afumata si sa imortalizam serpentinele nemuritoare de sus. La
plecare, plina de binevointa, tanti de la care am luat branza ce era
sa faca decat sa ne ureze "drum bun".
N-as fi zis nimic daca dupa doar 2 curbe nu as fi remarcat ca masina
din fata noastra (Costin, Emanuel si Mihaela). "Ma da' ce tare-au
luat-o astia, cred ca se grabesc sa ajunga acasa". "Chiar
ca, nici nu-i mai vedem in fata!". Dupa doar cateva minute Ciprian
primeste un telefon. Era Emanuel."Auziti baieti, stiti curba aia
pe care o pozam noi de sus? Haideti sa ne ajutati ca am iesit de pe
sosea". Intoarcem repede si pe drum ne tot uitam in stanga si-n
dreapta. Ne gandeam ca-i gasim cu roata in santul de pe marginea drumului,
dar de unde... Ajunsi la fata locului, cativa sateni curiosi, un gard
din care lipsea o parte cat sa incapa o masina, iar masina celor trei
viteji, cu avariile aprinse, undeva la 30 de metri de sosea, intro vale
de aproximativ 15 metri. In fine... Satenii erau obisnuiti cu astfel
de intamplari. Cica in fiecare an se intampla de macar 2 ori sa iasa
cineva prin acel gard. Au venit cu un tractor, cu cabluri de otel si
carlige, in cele din urma am reusit sa scoatem masina din rapa. Nu ne-am
fi descurcat fara ajutorul satenilor. Sper ca realizati ca nimeni nu
mai avea vreun chef de poze, toti eram recunoscatori ca nu a patit nimeni
nimic si ne putem intoarce acasa intregi.
In cele din urma... totul e bine cand se termina cu bine, nu? Am alergat
420 de Km intr-o zi, am fotografiat la propriu de la rasarit pana noaptea,
ne-am uitat si minunat de frumusetea eterna a peisajelor de la Sirnea
si am invatat ca pentru sporturi extreme nu trebuie neaparat sa ne cumparam
snowboard.
Stefan Tanase - www.stefant.ro
