Flash

Cauta in Foto-Magazin:
 


Aparitii editoriale


Expunerea
[click]  

Compozitia
[click]  

Lumina si iluminarea
[click]  


O varza fotogenica
[click]  

Bill Jay Confesiuni
fotografice
[click]  

 

 

Christian Popkes in dialog cu Simion Buia

Christian Popkes (www.popkes.com), german, nascut in 1965, a studiat arta fotografica la Dortmund si Bielefeld. Este Diplom-Designer si lucreaza ca fotograf in Hamburg. Succesele lui permanente l-au facut membru in "Deutsche Gesellschaft für Photographie", in "Association of Photographers“ AOP, si in "Deutschen Werkbund". Lucreaza in mod special in domeniul People&Advertising pentru citeva edituri renumite din Hamburg. Si, mai mult decit atit - realizeaza expozitii dupa expozitii. Anul acesta a editat o carte: "HELGOLAND oder der Indianer auf der Düne", la IsenseeVerlag, Oldenburg, si a avut cu ea un enorm succes! Helgoland este o insula rara, bizara, mica, de numai 1,8 km si veche, de cind lumea, putin cunoscuta si si mai putin accesibila, aflata in Marea Nordului, in “sus-ul Germaniei". Acolo mai exista oameni ciudati care traiesc ca acum o suta de ani, acolo nu e nici urma de civilizatie, acolo sunt pasari extrem de rare care nici macar in dictionarele specializate in fauna lumii nu sunt de regasit. Acolo mai exista indieni adevarati, cu figuri care ne aduc aminte filmele cu Winettou. Acolo, asadar, s-a dus fotograful Popkes sa se inspire. Si bine a facut. Cartea Domniei Sale este de un succes rasunator. Demn de admirat si de invidiat. Mai mult chiar, Christian Popkes a realizat o imensa expozitie in aer liber (fine art large format!) pe insula care l-a inspirat, Helgoland. Sponsorizat de Hewlett-Packard GmbH, Popkes a marit imaginile la dimensiuni uriase, fisierele provenind din digitalizarea fotografiilor facute cu Hasselblad 6x6, fiind ulterior printate cu imprimanta HP Designjet 5500, pe o folie, apoi "trasa" pe o placa de aluminium. Anul viitor expozitia se va muta la Berlin. Si pentru ca mi s-a parut un om care ar putea servi drept exemplu in lumea fotografica romaneasca - i-am solicitat un interviu, la Photokina, in octombrie 2004.


- Domnule Christian Popkes - cum o duce fotograful neamt in Germania zilei de azi?...
- Gut, Danke! (Ride.) Unora le merge bine, altora foarte bine, altii renunta la fotografie si merg in alte directii, cum ar fi grafica pe computer, sau design.

- Sunt organizati in asociatii fotografice?
- Desigur. Exista multe asociatii, dintre care patru sunt foarte cunoscute, anume BSF "Bunds Freischaffende Fotodesigner"; apoi AWI "Arbeitskreis Werbe und Industrie-Fotographie"; DGPH "Deutsche Gesellschaft für Photografie"; "Deutsche Werk Bund".

- Sunteti si Dumneavoastra intr-o organizatie? De ce?
- Sunt membru in BSF, astfel ma bucur de o seama de informatii si servicii legate de activitatea de fotograf profesionist care-mi sunt oferite in Asociatie. De exemplu daca am orice intrebare sau problema in domeniul juridic - primesc asistenta gratuita, ba chiar sunt preluate si costurile unui eventual proces. Asociatia organizeaza intalniri lunare cu diferiti fotografi, inclusiv din tarile vecine, ofera o mana de ajutor la organizarea de expozitii publice colective si individuale, intrarile in diferite Sali de expozitie respectiv muzee sunt gratuite. Avem un asa-zis "networking" intre diferite alte asociatii, iar daca fotografii dintr-un segment au nevoie de informatii si experienta de la o alta asociatie, de exemplu un portretist doreste/trebuie sa fotografieze pentru advertising si nu stie exact ce si cum - schimbul de idei se realizeaza imediat si cu mare placere, la nivel profesional. Asociatia fotografilor e ca o mare familie, fiecare il ajuta pe celalalt, lucru extrem de important mai ales pentru fotografii profesionisti incepatori. Unii fotografi vin personal si il ajuta pe cel nestiutor, fara bani, evident. Din solidaritate. Apoi in asociatie mai exista un "Assistenten pool", adica daca aveti nevoie de un asistent pentru orice workflow fotografic - dati un telefon si vi se recomanda asistentii din zona in care efectuati shootingul. Ce mai facem? Ah, da, anual realizam si tiparim o carte cu cele mai reusite sau reprezentative fotografii ale fiecarui fotograf din Asociatie, ceea ce e foarte important, deoarece reflecta exact starea fotografiei si semnalizeaza tendintele ei. Aceasta carte este trimisa de secretariatul Asociatiei fotografice la diferite agentii de Public Relation, Stock-photography, banci de date, institutii de presa, edituri, ziare, partide politice, uniuni ale artistilor, fabrici si uzine... Lucru extrem de important deoarece si pe aceasta cale fotograful "ales" poate primi diferite comenzi exact in domeniul in care se prezinta cel mai bine. Taxa de membru este de 400 Euro anual.

- Cum si cine poate deveni membru intr-o asemenea asociatie?
- Fotografii profesionisti din domeniul fotografiei publicitare pot trimite anual o mapa cu fotografiile lor, iar un juriu special hotareste daca imaginile sunt la latitudinea sau "altitudinea" Asociatiei. Foarte multi fotografi nu sunt in BSF, doar circa 450, si e bine asa, deoarece ramin grupati cei mai buni dintre cei mai buni! Dumneavoastra, domnule Buia, ati putea merge la Asociatilor Photojournalistilor, tot cu o mapa, desigur, acolo se tin de 3 ori pe an concursuri de admitere si sunt deja peste 1.000 de membri.

- Nu va tentat niciodata sa va mutati la Berlin, sa lucrati acolo? Dupa cite am citit in presa - foarte multi artisti se lasa la vatra in acel oras, plin de viata si nu numai.
- Uitati, intr-adevar, dupa reunificare majoritatea fotografilor din Hamburg s-au dus la Berlin sa-si cistige existenta, iar in ultima vreme aproape toti sau reintors. Toti sau gindit la inceput ca Berlin e marea capitala, e interesanta, sunt multi posibili clienti... Berlinul are un potential incredibil. Sunt mii de artisti, printre care citeva sute bune de fotografi exceptionali, cu o mare capacitate creatoare. In Berlin s-ar putea lucra foarte bine daca, evident, nu ar fi atitia profesionisti buni. In Hamburg in schimb sunt mai putini fotografi si foarte mult de lucru, deoarece Hamburgul este un oras cultural foarte important, cu nenumarate edituri de prestigiu, cu redactii care scot reviste si magazine bine lucrate si la fel de bine vandute, si tot in Hamburg sunt citeva agentii de PR vestite! Pentru mine e, asadar, mai rentabil sa ramin la Hamburg.

- Care este specialitatea Dumneavoastra in domeniul fotografic?
- M-au interesat de la bun inceput oamenii, asa ca baza activitatii mele este People-photography. Am studiat indelung si am parcurs un drum hurducat pina am ajuns la nivelul de azi al portretisticii pe care-l practic. Inaintea si dupa studiul universitar fotografiam permanent oamenii, incercind noi si noi definitii ale portretului, pina mi-am format stilul. Apoi, cu o mapa plina-ochi de diferite portrete m-am dus la edituri, agentii de publicitate, agentii de imagine si m-am autorecomandat! Am avut succes, iar acum sunt cunoscut si solicitat in acest domeniu.

- Mai fotografiati si altceva?
- Desigur. In ziua de azi fotograful trebuie sa se specializeze si pe alte domenii, trebuie sa fie foarte flexibil si bun cunoscator al calitatii fotografice in lume. In opinia mea fotograful zilei de azi trebuie sa fie pregatit si sa se oblige a fi in stare de a reliza la un inalt nivel profesional si estetic tot ce-i solicita clientul. Mai ales daca aveti un client stabil si generos - e foarte important ca sa-l mentineti si sa va pliati pe asteptarile, necesitatile lui. De la Produkt-Photography la People-Photography. E ca si cu mincarea: nu puteti ingurgita permanent acelasi fel de mincare, chiar daca va place la nebunie.

- In acest sens ce recomandati unui fotograf incepator?
- Cel mai important este sa stie ce vrea! Sa se gindeasca in ce domeniu fotografic doreste sa lucreze cu precadere: in advertising, ori journalism, sau arta? Dupa ce si-a raspuns la aceste intrebari trebuie sa se specializeze. Nu ajunge numai scoala superioara sau facultatea, Academia de fotografie, ci trebuie ulterior sa viziteze nenumarate cursuri, sa faca asistenta indelungata pentru a vedea intocmai cum se descurca un fotograf profesionist "in paine" cu problemele de zi cu zi. Sa vada nu numai cum fotografiaza, ci si cum se comporta cu subiectul/obiectul fotografiat; cum se comporta cu clientii sai; cum isi face calculele de business; ce fel de asigurari are, daca are. Acestea se invata numai de la un fotograf in plina activitate profesionala, nu din carti.

- Am constatat ca in ultima vreme multi fotografi din Germania renunta la studiourile personale, le dizolva, in mare parte pentru ca au devenit mult prea scumpe, chiriile (si nu numai) majorindu-se simtitor in ultimii 2 ani, de la introducerea monedei Euro.
- Asa e: un studio foto a devenit un lux! Trebuie finantat ani in sir si nu e ieftin. In ziua de azi un fotograf trebuie sa fie foarte flexibil, din acest motiv mi-am dizolvat si eu studioul. Desigur, in Germania se poate inchiria aproape oriunde si oricand un studio, sunt nenumarati fotografi care au oferte remarcabile, iar daca am o productie, o comanda care necesita un studio foto - inchiriez cu ora, cu ziua.

- Cit costa inchirierea unui studio, pe zi?
- Depinde de marimea si echipamentul cu care este dotat. Pretul incepe de la 300 Euro, iar o zi e echivalenta cu 10 ore. Daca se depasesc orele se plateste o suma care "nu doare".

- Au saracit sau au dat faliment fotografii care au renuntat la studioul propriu?
- Nu! Pur si simplu au inceput sa gindeasca altfel. Un studio profesional costa foarte multi bani, nu numai echipamentul dar si chiria, intretinerea etc, iar banii stau blocati! Daca nu ai studio, atunci poti investi mai mult in materialele necesare care nu sunt ieftine, ca de exemplu echipament digital. Asadar nu inseamna ca oamenii au dat faliment ci ca si-au restructurat sistemul de gindire, au devenit mai creativi, mai volubili si miscatori... Cu exceptia celor care au dat intr-adevar faliment.

- Cam cit cistiga un fotograf in Germania?
- Intrebarea e cam laxa, nu va pot raspunde concret la ea. Depinde in primul rind de numele si renumele fotografului. Daca nu are nume cistiga putin, daca-i renumit cistiga mult! Apoi trebuie sa diferentiati: exista advertising photographer si fotojournalisti, ca fotojournalist se cistiga de la 300 Euro in sus pe zi, exista si contracte de o jumatate de zi. La un fotograf de advertising totul e negociabil, nu exista sume fixe recomandate de Asociatia Fotografilor Profesionisti, granita e nelimitata. Exista fotografi care lucreaza si pentru 100 de Euro pe zi, altii pentru 5000 de Euro. Dar mai sunt si alte clauze: unde se va publica fotografia?; apoi pe cine (sau ce produs) reprezinta imaginea?; in cite exemplare se publica, cit de des se publica si in ce marime? Poate fi de marimea unui timbru ori de poster pe/cit o casa. Toate aceste amanunte joaca un rol determinant in fixarea pretului. Desigur, faceti un contract special pentru acest lucru. Si trebuie sa stiti cu exactitate daca doriti sa va vindeti imaginea ca atare, sau drepturile la publicarea imaginei. Adica proprietatea intelectuala. Eu vand cea din urma.

- Si cum puteti verifica daca imaginea facuta de Dumneavoastra nu a fost publicata si altundeva?
- Pei, chiar asta e problema: nu pot verifica, pot afla numai din intamplare. Mi s-a intamplat sa mi se fure imagini. Am actionat in judecata! Exista foarte multi care fura imagini, mai ales de pe net. Dar au fost cazuri cind un fotograf profesionist a copiat fotografia altuia, apoi a modificat-o in Photoshop si ulterior a prezentat-o ca fiind propria lui creatie. Dehh, nu poate fi oricine creativ.

- Haideti sa vorbim putin despre tendintele tehnicii fotografice: analog sau digital?
- Pentru mine e clar: absolut digital!

- Cu ce aparat?
- Depinde ce anume doriti sa fotografiati?! E indiferent daca o faceti cu Fuji, sau Canon, ori Kodak. Un profesionist trebuie sa faca oricand, cu orice, o fotografie buna! Pentru mine varianta digitala e mai ieftina. Filmele de calitate s-au scumpit, pentru ca toata lumea fotografiaza digital, chiar si laboratoarele profesionale de developat si marit fotografiile de pe pelicula au devenit mai scumpe, deoarece costurile aparatelor au ramas aceleasi, dar clientii s-au rarefiat. Desigur, depinde si de client. Mai sunt firme care impun de la bun inceput sa se fotografieze analog, sau digital. Atunci faci exact ceea ce ti se cere. Si din acest motiv cei care pina acum nu si-au cumparat aparatura digitala competitiva - va trebui sa se grabeasca!

- Cit de important este un site web personal pentru un fotograf in Germania?
- Extrem de important!!! De neinlaturat! Orice agentie de Public Relation doreste sa vada imaginile fotografului respectiv, online, inainte de a-l invita la interviu, cu mapa. Altfel trebuie sa va faceti niste mape superbe, impecabile din punct de vedere profesional, iar acestea costa enorm. Printurile, mapa, designul, trimiterea prin posta a mapei - te seaca.

- Am observat ca in ultima perioada, de cind au aparut aparate digitale competitive pe piata, la preturi acceptabile - s-au format, precum ciupercile dupa ploaie, foarte multe banci de imagine online care vand cu succes, la preturi minime, fotografii realizate de diferiti “amatori avansati"... Puteti comenta putin?
- Da, exista un astfel de comert. Dar in Germania bancile de imagine sunt oricum arhipline cu milioane de motive, asa ca daca amatorii isi mai adauga imaginile proprii ori ba - nu mai are importanta. Si oricum, un amator are un alt stil de lucru fata de un profesionist. Amatorul “reactioneaza"! Adica amatorul iese pe strada si vede sau “vineaza" ceva interesant si apasa pe butonul declansator. Profesionistul in schimb iese pe strada cu un cap si concept limpede si TREBUIE sa faca o imagine buna, indiferent in ce conditii. Daca ploua sau s-a dus soarele sau are dureri de spate - e neimportant, imaginea vorbeste, care trebuie sa fie conforma normelor/contractului stabilit. Aceasta e diferenta! Si se vede! De... departe!

- Va multumesc pentru... apropriere, domnule Christian Popkes!


Studio Christian Popkes, Ebertallee 34a, 22607 Hamburg, phone 49 40 899 74 65, fax 49 40 899 74 67, cell 49 172 414 0172, e-mail: info@popkes.com, web www.popkes.com

A consemnat Simion Buia, Photokina 2004, Köln.

Bookmark and Share

Comentarii:

Magda Oanca - 21 Aug 2005, ora 12:58
Ma bucur ca publicati niste pareri sincere ale profesionistilor. Lucrurile din "spatele cortinei" sunt uneori mai importante decat cele de pe scena, sau cel putin la fel de importante. Mi-ar place sa vad cat mai multe fotografii ale dlui. Popkes, mai ales portrete. Multe succese in continuare.

adi - 22 Sep 2005, ora 21:58
pentru a putea intelege situatia de acolo raportata la cea de aici, o intrebare esentiala in acest interviu ar fi sunat cam asa: de ce sunt fotografii germani asa de dornici sa ajute fotografii profesionisti incepatori ? nu le este frica de viitoarea lor concurenta? raspunsul, in numarul viitor...

Lasa un comentariu:

nume*:
Nu sunt permise decat mesaje cu continut relevant si in tema cu subiectul articolului.
NOTA: Campurile marcate cu * sunt obligatorii.

e-mail (nu va fi facut public)*:

website (fara http://):

comentariu*:

trimite


Aveti un articol interesant? Il asteptam pe adresa office@foto-magazin.ro. Redactia evalueaza articolele primite si premiaza cel mai bun articol publicat in luna precedenta cu suma de 50 RON.
Ultimele 5 subiecte din forum care au primit raspunsuri:

Pagini interesante
pentru fotografi »

   de Avram
   ieri, la ora 17:34
Rumoare la Canon 2 »
   de csr
   acum 3 zile, la ora 15:23
Adobe CC »
   de Avram
   acum 4 zile, la ora 19:51
Nuduri - Mircea
Marinescu »

   de Mircea Marine
   acum 12 zile, la ora 11:38
Canon 7D Mark II »
   de Vlad Soare
   acum 13 zile, la ora 13:37

Pana acum, cei 9631 de utilizatori au scris 127161 mesaje.

 

 


Site-ul include cookie-uri. Detalii aici

Politica de confidentialitate