Flash

Cauta in Foto-Magazin:
 


Aparitii editoriale


Expunerea
[click]  

Compozitia
[click]  

Lumina si iluminarea
[click]  


O varza fotogenica
[click]  

Bill Jay Confesiuni
fotografice
[click]  

 

 

Inot sincron

 

Un dialog despre Fotografie. Fluid, personal si fara imagini.

 

Vreme de trei ani, doi prieteni, Gicu Serban si Voicu Bojan, au purtat, in scris, un dialog despre fotografie, despre viata si despre micile lucruri care ii pasioneaza. Rezultatul acestui schimb de idei s-a concretizat intr-o carte. Ea poarta titlul: "Inot sincron" si, printre altele, vorbeste despre: fotografie si tradare, subiect si implicare, Caravaggio, Erwitt, Rene Burri, scris si fotografie, bazine, inot, slapi si halate de baie, Nora, manele vizuale, Tarkovski, Towell, Arbus, concursuri foto, capsuni, rosii, patrunjel, fotografie si arta, kendo, cum sa facem poze mai bune, Havana, Alun si Petrila, fotografii iconice, ce inseamna o imagine buna, fotografie accidentala, audiobooks, servetele umede si paine feliata, fotografie si kitsch, Ocna Sibiului si Zoo Turda, Sally Mann si Robert Capa, cartofi prajiti si drumul crucii, fotografie si intalnire, etc.

Lansarea "la apa" a cartii "Inot Sincron" a avut loc sambata 25 septembrie 2010 impreuna cu prietenii participanti la scoala de fotografie documentara Oskar de la Tarnovita, jud Harghita. Strandul termal Perla Vlahitei a fost gazda evenimentului. Afara era cam frig, apa termala cam rece, iar lansarea a fost emotionant de zgribulita. Publicul, desi nu foarte numeros a fost in delir. La final s-a baut o bere.

 

InotSincron.jpg

 

Cartea apare in colectia "Diafragma 9" si are 190 de pagini, in format 15 x 21 cm.

 

* * *

 

Gicu Serban: Lumea nu mai e ce a fost. Se petrece ceva ciudat. In ultima saptamana, am fost amenintat de doua ori. Prima data, pe o strada cu oameni saraci, unde incercam sa fotografiez pe la 10 dimineata.(...) La putin timp, in alta zi, am fost amenintat de o nebuna pe strada, care urla in gura mare ca pozez clandestin si ca, din pricina pozelor mele "clandestine", o sa ma bata Dumnezeu. Nu fotografiam ceva anume, imi placuse, pur si simplu, o linie a strazii ce cobora printr-o simetrie absurda de copaci si blocuri. Femeia era si ea, pe undeva, prin cadru, intr-un plan indepartat, dar declansarea aparatului meu provocase, iata, o intreaga isterie. Imi respect subiectele, nici nu mi-as inchipui sa le fac vreun rau si, mai ales, nu fac nimanui fotografii cu forta. Ma intreb: tu cum te descurci? Te inhiba situatile de acest gen? Henri Cartier-Breson, aflat in Spania, a auzit la un moment dat cum, intr-o incapere, doua persoane faceau dragoste, asa incat a deschis usa si le-a facut o fotografie fara sa-si puna nici o problema - un instantaneu intim si frumos, probabil aproape imposibil de facut astazi. In ce directie mergem? Oare in ce fel de lume traim?

Voicu Bojan: Intrebarea ta nu poate primi un raspuns direct si convingator pentru ca, desi aparent simpla, ea cauta, fara ocolisuri, spre radacina lucrurilor. La inceputurile fotografiei, oameni nu isi puteau inchipui ca imaginea eternizata pe hartie este rodul unui gest ancorat concret in spatiu si timp, operat de un gentilom ascuns in spatele unei panze negre, ci credeau ca imaginile sunt rezultantele unei realitati reflectate, un soi de mica magie - cu alte cuvinte, o emanatie a realului. Pe de alta parte, dupa cum interesant sugereaza Walter Benjamin, imaginea fotografica isi are originea in piatra funerara. Imaginile fotografice se construiesc pe o absenta, devin semne ale cadavrelor, semnaturi ale unui trecut vesnic prezent. De aici s-a nascut poate si fascinatia pentru dezastru si morbid in cultura vizuala moderna. (...)

Fotografia se instaureaza astfel pe un dublu fundament, ce implica realitatea, vazuta deopotriva ca o emanatie si ca o absenta. E interesant acest joc. Altfel spus, tii in mana o poza ingalbenita pe un suport de carton, sa zicem un portret de studio cumparat dintr-un magazin de vechituri, si se intampla simultan doua lucruri: pe de-o parte, realul emana din porii hartiei, vine spre tine, te invaluie, cu toate referintele sociale, culturale ale epoci respective, referinte pe care le reconstruiesti din decor, imbracaminte, postura, si, pe de alta parte, acelasi real se efaseaza, se indeparteaza, devenind o absenta. Realizezi ca tii in mana imaginea nespus de vie a cuiva care este demult mort si ingropat - pe acest paradox incearca fotografia sa-si faca loc in lume, sa-si defineasca identitatea. Si ne fascineaza tocmai pentru ca, de cele mai multe ori reuseste, ii iese. (...)

Cultura imagini e mult diferita fata de vremurile biblice, cand Breson trecea neobservat printre prostituatele din Alicante cu un Leica atarnat de gat. Traim intr-o inflatie nemaiintalnita de imagini fotografice, suntem bombardati, manipulati, hartuiti de violenta si nuditate din toate directile; exista o saturatie sufocanta de poze peste tot, non-stop si sub toate aspectele. E un abces vizual de natura sa ma agreseze si sa ma tulbure, totodata. Si la care, uneori, contribui vesel si eu. Uneori devin inhibat, vreau sa inchid ochi, vreau sa vad un perete alb. Imi vine in minte reformatorul Zwingli, care, prin secolul al XVI-lea, cand iconoclasti ardeau cu sarg tablourile in piata publica si zugraveau peste icoane in biserici, spunea cu un tulburator cinism: "Pereti albi sunt frumosi".

G.: (...) Fotografii pe care-i apreciez sunt de o simplitate naucitoare, cu un mare nivel de intelegere, fara orgolii, cu bun simt, sinceri si directi. James Nachtwey in War Photographer vorbeste exclusiv despre subiectele sale, rareori facand referiri la el, fotograful. La fel, H. C. Breson intr-un interviu vazut recent. De curand, printr-o intamplare, l-am intalnit scurt (nu pot sa spun ca l-am cunoscut) pe Peter Kornis, un fotograf maghiar, care, printre altele, si-a urmarit cu eleganta un subiect timp de 30 de ani (localnici din satul Sic de langa Cluj). Are un album numit Inventar, cu fotografii la care ma uit ca la niste icoane. In opinia mea, omul este unul dintre cei mari - nu explic, trebuie vazut. Ei bine, in cele doua ore petrecutein preajma lui, mi s-a parut mai degraba ca am in fata un film cu Norman, decat o mare personalitate cu reale pretenti. Cred cu tarie ca, gandindu-te prea mult la tine si avand o atitudine orientata spre propriul sine, risti sa ratezi ce e mai important, si anume subiectul fotografiei. Imi vin acum in minte fotografile lui Nikos Economopoulos din albumul In the Balkans, la care ne-am uitat odata impreuna. Nu stiu foarte multe despre Economopoulos, insa chiar daca acele fotografi contin de cele mai multe ori saracie, lipsa de demnitate umana sau mizerie, gasesc in ele o mare deschidere, un respect aparte si o intelegere profunda a fotografului fata de fenomenele din Balcani si fata de aceasta lume. Nu simt deloc ca acele fotografi ar fi fost "cautate", facute de cineva cu gandul de a fotografia mizeria umana pentru a ajunge eventual celebru, ci, din contra, descopar mult atasament fata de oamenii simpli. Ba chiar as putea sa-ti spun cate ceva despre Economopoulos fara sa-l cunosc.

V.: Fotografile se confunda in mod inevitabil cu autori lor. Fotografia - vorbesc aici de cea personala, singura care conteaza pentru mine si nu de cea comerciala care include pack-shots, stock, nunti, moda sau advertising - este mai mult ca orice un act de auto-tradare. Nu prea poti minti fotografind: inserarea in proprile imagini a celui ce vede un lucru se face oarecum by default. Ma uit la pozele cuiva si pot banui cam ce carari bate in cultura, cam ce citeste, ce autori prefera. Intr-o fotografie nu vad doar ce se vede, ci, intr-o dubla articulare, intrezaresc ceva si dincolo de pixeli sau hartie. Oricat nu le convine celor care traiesc din fotografie si care ar prefera ca acest domeniu sa ramana un monopol al alesilor, o data cu aparitia digitalului asistam la o democratizare a mijloacelor, la o inflatie de fotografi aparuti de nicaieri, unii talentati, cu portofoli foarte bune. Cu toate acestea, cantitatea de imagini cu adevarat memorabile de pe lumea asta nu creste direct proportional cu multiplicarea mijloacelor de captare a imaginii, ceea ce dovedeste ca nu accesul la tehnicisme e definitoriu. Ci, mai degraba, acel ceva care nu tine de aparatura, megapixeli sau obiective scumpe si care se traduce prin cultura vizuala dublata de mult exercitiu. (...) Ti-am spus, oare? Saptamana trecuta, in timp ce inotam "craul" pe culoarul meu preferat cu numarul 5, cineva cu o casca albastra, inotand "spate" pe culoarul 6 si-a trecut mana de-a lungul coastelor mele, intr-o atingere molateca, tandra si deopotriva ferma. A fost un gest absolut pasager si intamplator, care nu a apucat sa fie nici macar erotic. Am inotat mai departe avand senzatia puternica a unei intalniri fluide, tactile, ce iti lasa o stare inexplicabila. Ma gandesc ca, pe undeva, asa e si cu acest dialog al nostru. Un soi de inot sincron presarat din cand in cand cu cate o atingere fara voie, fara miza, care insa te scoate dintr-o stare, doar ca sa te puna intr-o alta. Una pe care nu o poti explica prea bine. Cam atat. (...)

G.: Imi insoteam uneori mama la piata. Mama cumpara rosi de la olteni. Taranii puneau rosile in cantar una cate una, mama le lua, le pipaia si le punea inapoi in gramada. Vanzatorul grabea ritmul, dar nici mama nu se lasa. Totul se transforma intr-o lupta psihologica, muta, intre cei doi. In final, daca cineva nu rabufnea, targul se incheia complet amical si veneam acasa multumiti (chiar daca mama uneori mai bombanea pe drum ca i-a scapat una mai moale). Atunci se cautau rosile mai tari, care nu se strica, iar acum se cauta rosile moi, semn ca nu sunt verzi pe interior. Dar, oricum, nu au nici un gust. Uite, vezi? Discutam aparent despre fotografie si tot alunecam in lucrurile care se intampla pe langa noi. La bazin, la zoo, la piata, fiecare percepandu-le diferit. Totul tine de aceasta perceptie, incepand de la atentia pe care o acordam unui subiect pana la interpretarea ei (nu neaparat fotografica). Aceasta e viata pe langa care imi place sa ma plimb cu aparatul de fotografiat. Amestecul de balamuc, balcanism, smecherie, pacaleala, prosteala, prietenie, mistocareala, micul, berea, dragostea, tuica, porcul, fitele, pasiunea, targul si iubirea, pe toate as vreasa le regasesc in fotografile mele. Departe de a fi o lume perfecta, e totusi lumea mea si e singura pe care cumva o inteleg si o pot fotografia. Experientele mele externe (din strainatate) sunt superbe, atata timp cat nu incerc sa le iau in serios din punct de vedere fotografic. Ma trezesc intre oameni pe care nu-i inteleg sau in locuri care ma acapareaza complet, blocandu-ma. Poate pentru neinitiati, drumul acesta colateral fotografiei (in esenta chiar inotul nostru mai mult sau mai putin sincron) nu e important. Mai "cool" este scula in sine, aparatul ca obiect, obiectivele, tehnologia. Sunt frumoase, scumpe, impresionante, stau bine in maini, sunt din ce in ce mai precise. La fel, ceea ce atrage uneori dupa sine ("glorie", unora, bani, femei altora etc.). Dar orice am face, nu putem scapa de ceea ce suntem, mai ales atunci cand facem lucruri cu pretenti creative, cum ar fi fotografia.(...)

Fiecare lucru pe care-l facem este o experienta chiar daca e fericita sau nefericita, indiferent ca ne iese sau nu. Fotografia, prin simplul fapt ca te deplasezi undeva, te face sa descoperi locuri, sa intri in contact cu oameni si, de multe ori, sa vezi "viata" nu la televizor sau pe net, ci la fata locului. Nu stiu daca am facut sau voi face vreo fotografie demna de luat in seama, dar cu siguranta, datorita fotografiei, te-am intalnit pe tine (si pe inca cativa prieteni). Acum ne scriem reciproc, ne intalnim, povestim, ne ajutam, radem, mancam sau ne plimbam. Chiar daca nu o facem foarte des. Nu stiu daca si pentru tine, dar cu siguranta pentru mine e un mare cadou, oferit, indirect, chiar de catre fotografie. Pana si cartea aceasta incepe sa devina o e xperienta personala aparte. Astazi este miercuri, suntem in toiul verii, nu-mi mai incap in piele, simt deja mirosul de week-end. Daca-ti vine sa crezi, sub pretextul ca trebuie sa recitim, sa editam si sa armonizam ceea ce am scris aici, maine ne vom sui in Lada Niva (geniala masina!) si vom merge sus, la Alun, pana duminica.Vom manca branza cu rosi si cu ceapa, vom reciti textul de fata, vom rade de prostile noastre, vom bea o tuica (ai tu ceva bun?) si vom povesti pana obosim. Iti promit un cer cu stele cum n-ai mai vazut si o liniste cum n-ai mai auzit. Vei simti o viata, disparuta cam de treizeci de ani, care totusi mai respira prin lucrurile parasite. Daca vrei, te invit sa o fotografiezi. Chiar! Am uitat sa te intreb, ti-e cumva frica de stafii?

V.: Nu mi-e frica de stafii. Mi-e frica in schimb de truisme, cum ar fi: timpul zboara. Si timpul, intr-adevar, a zburat. Am fost impreuna la Alun si am facut, intr-adevar, tot ceea ce ai spus mai sus. Linistea era si ea la locul ei, doar cerul instelat de deasupra noastra lipsea. Iti amintesti, nu-i asa, ca a plouat cu intermitente vreme de 3 zile. Am citit, am dormit, am povestit. A fost frumos. Intre timp, vara a trecut si ea ca un vis, e deja septembrie si dialogul acesta a colectat praf fin intr-un colt al memoriei ca un ghiozdan abandonat de un elev plecat in vacanta la bunici. Joaca s-a terminat, vraja s-a rupt odata cu ivirea zorilor. Urmeaza in ordine: mersul la frizer, prima zi de scoala, trezitul de dimineata, temele, cicaleala parintilor, rutina.

Imi amintesc de un baietas kirghiz si de paradisul in care traise vreme de 3 luni, undeva pe o pajiste langa lacul Son Kul, la peste 3.200 de metri altitudine. Calarea toata ziua, se juca cu cainele, ii dadea cu nesat magarului suturi in dos, manca lipioska in timp ce se juca cu camionul lui din plastic, grosier, made in URSS, iar noaptea dormea dus in iurta vecina. Vreme de cinci zile, l-am urmarit cu coada ochiului. Intr-o buna zi, fatala, copilul a fost tuns chilug, spalat in lighean, imbracat intr-o uniforma stramta si pregatit sa mearga la scoala in Koch Kor, un orasel provincial cam prafos, plin de betoane comuniste si case de chirpici. A fost urcat intr-o masina Lada bej, mama lui a varsat cateva lacrimi, sterse fugar cu dosul maneci si... dus a fost! A fost izgonit din Gradina Edenului pentru pacatul de a se fi infruptat o vara intreaga din frumusetea nebanuita ce adasta peste Son Kul, ultimul lac kirghiz, la stanga, undeva, peste drum de Capatul Lumi. Vara vitoare se va intoarce alt om, dar el n-o stie inca si nu-i pasa; tot ce exista cu adevarat pentru el e clipa asta, palpabila, cand, mangaindu-si periuta fina de par de pe teasta, priveste prin geamul prafuit al masini peisajul care se deruleaza cu repeziciune, ca intr-un film: munti zvelti, coline inverzite, turme de oi, soimi rotindu-se agale si copaci care parca zboara. Atat.

Am citit undeva ca, in 1944, la moartea pictorului norvegian Edvard Munch, in varsta de 80 de ani, s-au deschis lacatele de pe usile camerelor de la cel de al doilea etaj al casei in care locuia. Inauntru s-au gasit urmatoarele: 1.008 picturi, 4.443 de desene, 15.391 de printuri pe langa un numar imens de gravuri, litografi si fotografi. Patruzeci de ani mai tarziu, a murit si fotograful Gary Winogrand. In urma lui au ramas 7.000 de role de film developate, dar fara sa fi avut facute copii-contact, si 2.500 de role expuse, dar nedevelopate. Un calcul simplu ne insumeaza 342.000 de fotografi pe care autorul lor nu a apucat practic sa le vada. Prima poveste imi vorbeste despre pasiune si harnicie, a doua despre pasiune si desertaciune. Ambele sunt lectii care ma invata ceva important despre viata. Cu aparatul agatat de gat intr-un balans fragil si periculos ma plimb ca pe o sarma intre cele doua. Deasupra cerul, dedesubt haul. (...)

G: (...) In afara de cateva chestiuni tehnice, nimeni nu te poate invata mai nimic bun. Nici macar cartea aceasta a noastra nu poate. Nici tu, la randul tau, nu poti invata pe altcineva "fotografie". Cel mult, poti invata din exemplul personalal lui Weege sau al altuia, asa cum altcineva poate sa invete din exemplul tau personal (atunci cand acesta chiar merita observat!). Chiar daca la Diafragma 9 ai o lectie/seminar pe o tema concreta, "Cum sa facem fotografi mai bune", sansele de reusita ale unui cursant sunt minime atata timp cat persoana lui, cu tot ce a adunat ea din punct de vedere uman, nu este pregatita. Cosmin (Bumbut) imi trimite cu ceva zile in urma zece fotografii simple, facute de cineva de care nu auzisem pana acum: Bogdan Garbovan. Ma uit la ele si vad in fiecare cate un interior, cand modern, cand invechit, cand aranjat, cand curat, cand dezordonat. Fotografiile mai au uneori si cate un personaj, de fiecare data altul (cand tanar, cand batran), inclus perfect in ambient, care sta pe un scaun, pe pat sau pe un fotoliu si se uita direct la fotograf. Parca e ceva cu pozele astea, scrol-ez din nou si, brusc, realizez: este un bloc de garsoniere cu 10 etaje. Fotografile sunt "luate" (ah, ce imi place termenul asta!) din acelasi punct - din usa cate unei garsoniere la fiecare etaj. E greu de spus daca fotografile "sunt bune", in aceptiunea cursantilor tai atrasi de tema seminarului. Nu cred ca ele sunt fotografile la care aspira acestia. Cert este ca aceste imagini imi sugereaza o radiografie perfecta a unei realitati romanesti din anul de gratie 2009. In plus, cat de simplu si de natural e totul! La etajul 10, cu o lustra in forma de elicopter deasupra capului, sta, pe un scaun, chiar autorul fotografilor! Singur! Numai unuia care sta la etajul 10 intr-un bloc de garsoniere, cu tot ce inseamna acest fapt, ii poate veni in cap o asemenea idee. Uite, vezi, asemenea idei nu se pot invata de nicaieri. Ele vin de undeva, din tine. De indata ce crezi ca totul s-a facut, ca nu mai exista pionierat, apare unul, care, cu materiale absolut banale si cu subiecte comune, iti pune pe tava ceva memorabil. Ce altceva, decat observatile tale personale despre lume, ti-ar fi sugerat ca in proximitatea ta se afla atatea lucruri reprezentative? Ma regasesc acolo, prin bloc, pe mine insumi, te vad pe tine, imi vad parinti, unchi si bunici, toate neamurile, stand ba pe scaun, ba fiind bolnavi in pat, ba mandri de canapeaua cea noua, ba asteptand ca viata sa se termine. Mai mult, nu mai vad doar zece fotografi, ci vad dintr-o data toate interioarele din tara asta, unele absurde, altele normale. Cu toti oamenii in ele. Fotografile au parca miros.Uneori nu este aer, alteori peretii spun tot. Au oare aceste fotografi vreo legatura cu ceea ce stim noi ca este un fotograf? De obicei, acestia au aparate scumpe, obiective lungi, blituri orientate spre tavan; sunt grabiti, agitati, speriati in a nu pierde ceva interesant; au veste cu multe buzunare, discuta daca digitalul bate filmul. Mai conteaza in acest caz daca e regie sau nu?

V: Cred ca, pana la urma, ai dreptate - nu putem invata nimic pe nimeni despre ce inseamna fotografia; cartile, seminarile, forumurile sunt in ultima instanta doar abstractiuni care ne pot pune, in cel mai fericit caz, intr-o stare de actanta. De acolo incepe aventura, o aventura care sta in procesul de a duce o idee de la un punct vizual A la un al punct vizual B. In acest proces personal si, deci, aparent irelevant pentru oricine altcineva se ascunde totul. E deopotriva mistica si mister, lucruri cu care nu e de joaca. Si, vorba unui faimos ganditor: "Despre ceea ce nu se poate vorbi, trebuie sa se taca". Fotografia este o simpla extensie a priviri, una care incepe si se termina cu o singura interjectie: "Iata!" Cum se stie prea bine, fotografiem pentru ca lumea exista. Dar si pentruca este plina de mister. Nu pentru ca e neaparat frumoasa sau buna, ci pentru ca este misterioasa. Fotografia este un vehicul imperfect menit sa ma transporte undeva catre miezul unui mister. Seamana intr-o anume masura cu momentul acela foarte bine surprins de C.S. Lewis din Narnia, cand copiii patrund in joaca printr-un banal sifonier plin de paltoane intr-o lume complet noua unde, sub un felinar inzapezit, ii asteapta un faun. Este un moment magic, cand totul devine, brusc, posibil. Un "ceva" se reseteaza pentru a face loc unui "altceva". Si cand, printr-o minune, un alt om cade pe ganduri in fata acestui "altceva" nou creat, acest lucru nu se datoreaza culturi, stintei noastre sau lungimi nemasurate a teleobiectivului, ci se datoreaza faptului ca, poate fara sa vrem, am intermediat participarea cuiva la mister. (...)

 

Cluj / Sibiu, aprilie 2010

 

Despre Voicu Bojan
Este editor, traducator si pe alocuri, fotograf freelancer. A publicat povesti in imagini si reportaje in mai multe publicatii, dintre care cele mai semnificative sunt National Geographic Romania, Esquire Romania si LensWork, US. Este editor asociat al Revistei Punctum si initiatorul proiectului Diafragma 9. Acesta din urma include seminarul de fotografie de la Rasinari, precum si o colectie de carte pe aceeasi tema, colectie ce debuteaza cu prezentul volum. Detalii pe www.diafragma9.ro.

 

Despre Gicu Serban
Este inginer programator si uneori fotograf. Este initiator sau colaborator la cateva importante proiecte fotografice desfasurate pe internet. (www.badorgood.com, www.foto-magazin.ro, www.punctum.ro, www.oskar.ro, www.diafragma9.ro) Este membru al Grupului 7 Zile impreuna cu care a publicat albumul "7 ani in Maramures" (Editura Humanitas 2007). Fotograf freelancer, colaboreaza ocazional cu Mediafax. Mai multe pe site-ul personal www.gserban.com.

 

Cartea poate fi procurata on-line accesind aceasta pagina.

 

Redactia Foto-Magazin.ro
octombrie, 2010

 

Bookmark and Share

Lasa un comentariu:

nume*:
Nu sunt permise decat mesaje cu continut relevant si in tema cu subiectul articolului.
NOTA: Campurile marcate cu * sunt obligatorii.

e-mail (nu va fi facut public)*:

website (fara http://):

comentariu*:

trimite


Aveti un articol interesant? Il asteptam pe adresa office@foto-magazin.ro. Redactia evalueaza articolele primite si premiaza cel mai bun articol publicat in luna precedenta cu suma de 50 RON.
Ultimele 5 subiecte din forum care au primit raspunsuri:

Noutati de la
Olympus »

   de Dorian
   acum 4 zile, la ora 09:16
Pagini interesante
pentru fotografi »

   de Nikon
   acum 5 zile, la ora 14:14
Rumoare la Nikon »
   de Dorian
   acum 10 zile, la ora 08:36
Sony pregateste
ceva »

   de Ancuta
   acum 12 zile, la ora 13:48
Bancuri cu si
despre fotografi »

   de Ancuta
   acum 13 zile, la ora 20:54

Pana acum, cei 9631 de utilizatori au scris 127133 mesaje.

 

 


Site-ul include cookie-uri. Detalii aici

Politica de confidentialitate