Foto tehnica

Cauta in Foto-Magazin:
 


Aparitii editoriale


Expunerea
[click]  

Compozitia
[click]  

Lumina si iluminarea
[click]  


O varza fotogenica
[click]  

Bill Jay Confesiuni
fotografice
[click]  

 

 

Cumpararea unui obiectiv folosit

Fotografia este un hobby scump: camere fotografice, obiective, blitzuri, reflectoare, stative, trepiede, monopoduri, harddisk-uri pentru fotografii, rucksacuri foto, filtre, parasolare, etc. O multime de componente, o multime de bani! Asadar este de inteles daca unii dintre noi ar dori sa cumpere un obiectiv sau altul la mana a doua, pentru a mai diminua din cheltuieli.


In principiu, obiectivele puse la vanzare dupa o perioada de timp de folosire, ar fi in regula. Ce ar trebui sa verificam inainte de a achizitiona un obiectiv la mana a doua? Cum putem depista daca el a suferit vre-un accident?


sh_lens_1.jpg

Obiective, obiective...


1. Credibilitatea vanzatorului
Credibilitatea vanzatorului este extrem de importanta, mai ales daca dorim sa cumparam un produs pus la vanzare pe Internet. Este bine sa cautam opiniile altor cumparatori referitoare la acel furnizor; Facebook sau Google ne pot furniza informatii despre orice, poate si despre vanzatorul pe care-l avem in vedere. Optim ar fi sa ne intalnim in persoana cu vanzatorul si sa putem proba noi insine obiectivul pe care dorim sa-l cumparam.


Intrebati daca vanzatorul este fumator. Scrumul de tigara este constituit in principal din carbonati si silicati, minerale dure, care pot patrunde printre componentele in miscare ale obiectivului si produc uzuri excesive.


Obiectivele second-hand se vand la anumite preturi. Daca obiectivul care va interesaza are un pret mult mai mic decat preturile medii, inseamna ca ceva nu e in regula!


Daca totusi doriti sa cumparati "de la distanta" sa zicem asa, ar fi bine sa inregistrati un videoclip cu deschiderea pachetului (unboxing). Filmuletul astfel realizat poate constitui o dovada incontestabila, in caz ca ceva nu este in regula.


2. Aspectul fizic exterior
Inspectati cu minutiozitate aspectul fizic al obiectivului pe care doriti sa-l achizitionati. Orice deformare, zgarietura sau stergere a vopselii de pe corpul obiectivului trebuie sa ridice semne de intrebare. Inelele de cauciuc trebuie sa fie curate si ferm atasate pe componentele metalice. Exista producatori, precum Nikon, reputati pentru calitatea mediocra a cauciucurilor folosite pentru obiectivele lor. Exista chiar si o serie de motivatii pe care acesti producatori le prezinta utilizatorilor pentru aceste defecte. Dezlipirea sau umflarea inelelor de cauciuc va poate oferi informatii despre vechimea si despre gradul de utilizare al obiectivului.


sh_lens_2.jpg


3. Cursele inelelor obiectivului
Cele mai multe obiective dispun de trei inele: de focalizare manuala, de zoom si de diafragma.
Fiecare inel de pe corpul obiectivului trebuie manevrat inainte si inapoi de mai multe ori si observata cu atentie cursa de la un capat la altul. Orice piedica sau scapare a cursei traduce o problema in functionare. Forta necesara pentru actionarea inelelelor poate fi mai mica sau mai mare, in funtie de producator si de model, dar aceasta trebuie sa fie uniforma pe intreaga cursa. Orice poticneala semnalizeaza o problema.


De asemenea, in tipul rotirii inelelor suntem atenti la zgomotul produs de elementele mecanice in miscare. Zgomotul trebuie sa fie minim si uniform. Orice pocnituri aparute in timpul rotirii trebuie sa ne atraga atentia.


4. Inelul portfiltru si montura pe camera
Inspectarea cu atentie a inelului portfiltru si a vopselii de pe filet ne poate dovedi eventuale lovituri suferite de obiectiv. Deformarea inelului portfiltru se traduce prin stergerea vopselii de pe filet, datorita frecarii mai accentuate in acest loc. Nu atat lipsa vopselii ar fi o problema, dar scaparea obiectivului si lovirea lui de caldaram determina deformarea tubului obiectivului si, in consecinta, dezalinierea lentilelor si alterarea calitatii imaginii. Capacul frontal trebuie sa se monteze ferm, iar rotirea lui trebuie sa fie uniforma, fara sa aiba pasaje mai dificile sau mai usoare. De regula capacul frontal se insera pe filetul portfiltru; in aceasta imprejurare, capacul se poate roti prin insurubare pana la un anumit punct cand trebuie sa se blocheze ferm.


La capatul opus, montura pentru corpul camerei, trebuie sa aiba un aspect curat, fara zgarieturi sau deformari. Marea majoritate a obiectivelor moderne au o serie de contacte aurite, pe marginea monturii in camera. Aceste contacte trebuie sa fie curate. Ele pot avea zgarieturi, aparute dupa montarea si demontarea repetata pe camera. Amploarea acestor zgarieturi ne poate spune cat de mult a fost folosit respectivul obiectiv. Zgarieturile pot fi mai superficiale sau mai adanci, dar ele trebuie sa fie similare pe toate placutele. Daca pe vreo placuta de contact zgarieturile sunt mai adanci sau mai superficiale decat pe celelalte contacte, inseamna ca acea placuta este dezaliniata in raport cu celelate iar conexiunea electrica poate fi problematica.


Montati si demontati capacul posterior de mai multe ori. Acesta se poate aseza, de regula, in trei pozitii, rotindu-l cate 120 grade, iar instalarea sa trebuie sa fie la fel de simpla in oricare dintre acestea. Daca in vreo pozitie apar dificultati, este posibil ca baioneta obiectivului sa fie deformata (rezultat al unei caderi) si este posibil ca axa optica sa nu mai fie perpendiculara pe planul de focalizare.


sh_lens_4.jpg

Lentila frontala impecabila


5. Inspectarea suprafetelor lentilelor
Demontati capacele obiectivului si inspectati suprafata lentilei frontale si a celei posterioare, in lumina, sub diferite unghiuri. Cautati eventuale zgarieturi pe suprafata lentilelor. De asemenea, observati eventuale pete sau alte defecte ale straturilor antireflex. Cateva mici zgarieturi nu afecteaza calitatea imaginii, dar cand acestea sunt mai numeroase, pot produce reflexii parazite care conduc la reducerea contrastului general al imaginii.


Intoarceti obiectivul asa fel incat sa puteti vedea prin el. Deschideti diafragma la valoarea maxima, daca obiectivul are diafragma manuala. Indreptati obiectivul catre un fundal alb stralucitor si, privind prin el, inclinati-l usor si rotiti-l in toate directiile. Urmariti aspectul suprafetelor exterioare si interioare ale lentilelor din obiectiv. Notati orice anomalie. Urmariti cu atentie eventualele pete de pe surafetele lentilelor.


sh_lens_5.jpg

Contactele electrice ale obiectivului


Una dintre cele mai grave probleme ale obiectivelor mai vechi este prezenta ciupercilor intre lentilele obiectivului. Intr-o prima faza, colonia de ciuperci apare sub forma unei pete, ca o picatura uscata de apa; ulterior, colonia se dezvolta si apare ca o panza de paianjen (micelii). Daca observati astfel de pete, nu montati obiectivul pe aparatul dvs.! Ciupercile se inmultesc prin spori microscopici, iar manevrarea obiectivului, autofocalizarea sau zoom-ul, determina producerea de curenti de aer care pot antrena sporii ciupercilor si intrarea acestora in aparatul foto, de unde pot fi apoi sa intre in contact cu oricare alt obiectiv al dvs., alfel curat. Riscati astfel sa contaminati cu ciuperci toata optica dvs.!


6. Testati obiectivul pe camera
Cel mai bine ar fi sa puteti testa pe aparatul dvs. obiectivul pe care doriti sa-l achizitionati. Daca noul obiectiv a trecut cu bine testele precedente, il puteti monta pe camera dvs. Puteti astfel vedea daca acesta realizeaza corect punerea la punct a planului de focalizare la diferitele distante focale (daca este zoom), daca inchide corect diafragma si daca nu apar probleme privind aberatiile optice.


Primul test: cum se instaleaza in camera. Rotirea baionetei in montura este uniforma? Blocarea este ferma? Apar poticniri cand rotim obiectivul in montura aparatului? Dupa fixarea obiectivului in montura, acesta mai poate fi miscat? Inseamna ca baioneta este neconforma sau uzata, iar autofocalizarea nu va fi perfecta.


sh_lens_6.jpg

Lentila frontala murdara


Cu obiectivul montat pe camera, apasati butonul de previzualizare al campului de profunzime. In acest mod diafragma se inchide la valoarea de lucru si puteti inspecta suprafetele lamelelor diafragmei. In mod normal acestea trebuie sa fie curate, de culoare negru-mat. Petele lucioase sau zgarieturile arata o functionare defectuoasa a diafragmei si posibilitatea unor expuneri eronate.


In continuare faceti cateva (zeci!) de fotografii cu obiectivul in test, folosind diferitele sale distante focale (daca e zoom) si diafragme (setati aparatul dvs. in modul prioritate de diafragma).


sh_lens_7.jpg

Inelul portfiltru uzat asimetric


Nu va grabiti! Descarcati fotografiile pe un laptop si vizionati-le la o afisare de 100% Nu va incredeti in ceea ce vedeti pe micutul ecran LCD al camerei digitale. Pe laptop puteti vedea atat corectitudinea punerii automate la punct a planului de focalizare, cat si prezenta si amploarea aberatiilor cromatice la marginile cadrului.


In fine, intrebati vanzatorul de ce a decis sa se desparta de respectivul obiectiv. Vi se vor furniza diferite motive, majoritatea credibile. Motivele fanteziste pot ascunde o problema mai delicata, nerelevabila la o prima inspectie.

 



© Florin Angelescu
iunie, 2013
Foto-Magazin.ro

 

Bookmark and Share

Comentarii:

Mircea C. - 04 Jul 2013, ora 18:39
Un test util pentru depistarea particulelor mai mari sau mai mici de praf din interior : mai multe poze cu diafragma cat mai inchisa (f32 - f40) la un ISO minim, cu obiectivul indreptat spre o pata de culoare uniforma (perete, tavan, cer). Timpul mare al expunerii si miscarea usoara a obiectivului in timpul acesteia va asigura un fond blurat uniform, pe care se vad aceste firisoare de praf foarte clar.

Ioan B. - 05 Jul 2013, ora 16:53
Un test util pentru incepatori. probabil da. Pentru cei care deja au mai cumparat obiective de ocazie articolul este cel mult mediocru. 1) Nu inteleg dece primul criteriu il constituie credibilitatea vanzatorului. Cele mai multe obiective, de ocazie, se gasesc la necunoscuti. Sa le cerem mai intai cazierul? 2) Dezlipirea inelelor de cauciuc e o problema discutabila. Sa luam exemplu firma Nikon. Am un Nikkor de peste 30 de ani folosit intensiv de profesionisti, fara cauciucuri dezlipite si am un obiectiv, tot de la Nikon, cumparat nou si care care cauciucul s-a dezlipit, prin nefolosire. Dupa opinia autorului obiectivul nou ar fi mai vechi decat cel de acum peste 30 de ani. 3) Nu stiu cum a stabilit autorul ca cele mai multe obiective au 3 inele. Era bine sa ne informeze si pe noi cum le-a numarat/apreciat. 4) Chestia cu montatul capacului posterior al obiectivului de mai multe ori este de-a dreptul ridicola. Pai daca capacul este de la alt obiectiv si pe deasupra este si uzat, nu mai cumparam obiectivul? 5) Testul pe camera este, de fapt, cel mai important. Autorul trebuia sa recomande: test pe mira, tast pe imagine la infinit, imagine plana etc. 6) Nu ne spune dece trebuie neaparat un laptop. Cei care n-au laptop pot utiliza un desktop? Sau pot apela la un prieten !?!

Forin Angelescu - 05 Jul 2013, ora 19:56
Multumim pentru comentariu. Articolul este, desigur, pentru incepaturi. Avansatii stiu cum sa probeze un obiectiv second-hand. Testul cu capacul posterior are explicatie in text. Daca se probeaza direct in aparat si obiectivul are ciuperci sau praf, se contamineaza camera. Intalnirea pentru probe se face, de regula, in oras. Laptopul este mai comod de carat, dar, desigur, puteti folosi si un desktop.

Ioan Stoica - 06 Aug 2013, ora 10:41
Sunt Ioan Stoica, "taticul", inventatorul termenului comercial "la cutie" si am un comentariu de facut: daca obiectivul nu se afla "la cutie" nu il cumparati ca nu e bun.

Adrian Timoftie - 02 Sep 2013, ora 22:25
Utila abordare! Merci!

Lasa un comentariu:

nume*:
Nu sunt permise decat mesaje cu continut relevant si in tema cu subiectul articolului.
NOTA: Campurile marcate cu * sunt obligatorii.

e-mail (nu va fi facut public)*:

website (fara http://):

comentariu*:

trimite


Aveti un articol interesant? Il asteptam pe adresa office@foto-magazin.ro. Redactia evalueaza articolele primite si premiaza cel mai bun articol publicat in luna precedenta cu suma de 50 RON.
Ultimele 5 subiecte din forum care au primit raspunsuri:

Noutati de la
Olympus »

   de Dorian
   azi, la ora 09:16
Pagini interesante
pentru fotografi »

   de Nikon
   ieri, la ora 14:14
Rumoare la Nikon »
   de Dorian
   acum 6 zile, la ora 08:36
Sony pregateste
ceva »

   de Ancuta
   acum 8 zile, la ora 13:48
Bancuri cu si
despre fotografi »

   de Ancuta
   acum 9 zile, la ora 20:54

Pana acum, cei 9631 de utilizatori au scris 127133 mesaje.

 

 


Site-ul include cookie-uri. Detalii aici

Politica de confidentialitate