Fotolocatii

Cauta in Foto-Magazin:
á


Aparitii editoriale


Expunerea
[click]  

Compozitia
[click]  

Lumina si iluminarea
[click]  

O varza fotogenica
[click]  

Bill Jay Confesiuni
fotografice
[click]  

 

 

Kevin Carter - omul care a vazut prea multe

O clipa de glorie
Pe 21 mai, Carter pleaca la New York sa-si primeasca premiul. Inca din clipa coborarii din avion se simte ca acasa si numeste New York-ul "orasul meu".
Pe 23 mai 1994, la Universitatea Columbia, Kevin Carter isi consuma clipa de glorie: primeste trofeul Pulitzer pentru Fotojurnalism [3]. "Va jur ca am primit cele mai multe aplauze dintre toti," scrie el parintilor, aflati in Johannesburg. "Abia astept sa va arat trofeul. Este cel mai pretios lucru si cea mai inalta recunoastere pe care meseria mea le poate primi." [2]


Pana atunci aproape un necunoscut, Carter respira, dintr-o data, aerul tare al celebritatii. Devine brusc o vedeta, "imbracat in negru cum era, cu bratarile tribale si cerceii sai, purtator al unor povesti din prima linie din Africa de Sud a lui Mandela". [2]



kevin_carter_2.jpg


Semneaza un contract cu Sygma, prestigioasa agentie de imagine reprezentand 200 dintre cei mai buni fotojurnalisti ai lumii. "Poate fi o afacere grozava," declara atunci directorul Sygma USA, Eliane Laffont. "E foarte greu sa patrunzi, dar Kevin e unul dintre putinii care intr-adevar au reusit. Fetele sunt indragostite de el si toata lumea vrea sa auda ce are de spus." [2]


Carter nu apuca insa se se bucure prea mult de succes: afla ca un grup de colegi din Africa de Sud il acuza de inscenarea fotografiei premiate. Altii ii critica din nou lipsa de etica. "Omul reglandu-si obiectivul pentru a capta cel mai exact cadru al suferintei ar putea la fel de bine sa fie un pradator, un alt vultur pe scena" scrie St. Petersburg (Florida) Times, intrebandu-l indirect de ce nu a ajutat fata. [2]


Carter experimentase deja, de nenumarate ori, dilema fotojurnalistilor. "A trebuit sa gandesc vizual" a spus el odata, descriind o fotografie. "Fac un cadru strans pe un tip mort si o balta de rosu. In uniforma lui kaki intr-o balta de sange, in nisip. Fata mortului este putin gri. E o scena vizuala. Inauntru ceva tipa: Dumnezeule! Insa, sunt la lucru. Ma ocup de restul mai tarziu. Daca nu poti sa faci asa, las-o balta si iesi din joc."


Prietenul sau, James Nachtwey, ii ia apararea: "Fiecare fotograf implicat in istoriile astea a fost afectat. Te schimbi pentru totdeauna. Nimeni nu face munca asta ca sa se simta bina. E foarte greu sa continui."
Aceasta reizbucnire a scandalului a contribuit mult la subrezirea moralului si-asa zdruncinat al lui Carter.


"Kevin credea sincer ca fotografiile pot intr-adevar schimba lumea, asa cum se intamplase in Vietnam pentru Statele Unite", avea sa afirme regizorul Dan Krauss, autorul filmului "Moartea lui Kevin Carter", realizat mult mai tarziu, in 2005. "El si contemporanii sai credeau ca fotografiile pot atrage atentia asupra Africii, ca vor ajuta la vindecarea unora din rele. [Premiul] a fost o mare incurajare pentru Kevin, dar in acelasi timp a fost insotit de o critica foarte puternica. Aceasta a cantarit enorm si a avut efecte devastatoare asupra lui". [7]


Sfarsitul
Intors fara bucurie acasa, unde era iarna, Carter este din nou cuprins de sentimente negative. "Jo'burg e uscat, rece si mort si asa de plin de nenorocitele de amintiri si de prieteni absenti", ii scrie el Mariannei Butler, fotoeditor la Esquire New York.
Desi nu este din vina sa, Carter se simte foarte afectat de anularea unui interviu cu Nelson Mandela, la care trebuia sa fie fotograf. Apoi vine o alta lovitura: aflat la Cape Town pentru a acoperi vizita presedintelui francez Mitterrand, trimite prea tarziu filmul ca sa mai poata fi folosit de biroul Sygma din Paris; chiar si asa, se plang editorii, calitatea fotografiilor este prea slaba pentru pretentiile clientilor!


Dupa aceste rateuri profesionale, Carter incepe sa vorbeasca deschis despre sinucidere. Parte din anxietate ii era provocata de o acuta lipsa de bani. Accepta cu bucurie un angajament din partea Time pentru un reportaj in Mozambic, insa pierde avionul, desi reglase trei ceasuri desteptatoare. Pleaca totusi, dar la intoarcere, pe 26 iulie, uita rolele de film pe scaunul din avion. Este distrus si ii spune prietenei sale ca se va sinucide.
In dimineata lui 27 iulie merge sa livreze o comanda in redactia Weekly Mail, unde se cearta puternic cu un vechi coleg. Acesta ii da numarul unui terapeut si-l indeamna sa il sune de urgenta.


Macinat de ganduri negre, cauta zadarnic sa discute cu vaduva lui Oosterbroek, dupa-amiaza.
La ora 9 seara, Kevin Carter isi parcheaza camioneta rosie langa paraul Braamfonteinspruit, in suburbiile Johannesburg-ului, intr-un loc unde venea adesea sa se joace pe cand era copil. Cupleaza un furtun de gradinarit la teava de esapament a masinii, introduce celalalt capat pe fereastra din dreapta, da drumul la walkman si inhaleaza pana la moarte gazele iesite din esapament.


Conform necrologului aparut in Sydney Morning Herald pe 30 iulie 1994, Carter a lasat in masina mai multe scrisori adresate familiei si putinilor prieteni pe care ii avea. In nota de adio [5] el isi marturisea toate cosmarurile, neputintele, regretul ca nu a ajutat copilul din cea mai cunoscuta fotografie a sa: "Im pare rau, imi pare tare rau. Durerea depaseste bucuria de a trai pana intr-acolo incat bucuria nu mai exista." [...] "De cand am revenit de la New York [...] sunt deprimat... fara telefon... fara bani de chirie... fara bani pentru copil... bani pentru credite... bani!!! sunt bantuit de amintirile vii ale crimelor si cadavrelor si furiei si durerii... copiilor infometati sau raniti, ale tragatorilor nebuni, adesea politisti, ale calailor... Am plecat sa ma alatur lui Ken, daca sunt norocos."


Controversele continua
Sfarsitul tragic al unei cariere incepute fulminant a renascut controversa asupra "fotografiei vietii" lui Kevin Carter, dar si asupra necesitatii unui cod de etica in aceasta meserie.
Scott MacLeod, seful biroului local Johannesburg al prestigioasei reviste Time, a publicat o lunga si consistenta documentare sub titlul "Viata si moartea lui Kevin Carter" ("The Life and Death of Kevin Carter"), in Time magazine, volumul 144, numarul 11 din 12 septembrie 1994. "Putini jurnalisti au vazut atat de multa violenta si trauma ca el" isi motiva MacLeod demersul. Socat de sinuciderea lui Carter, MacLeod s-a decis: "Sa inteleg pe cat de bine pot complexitatea tragicului sau sfarsit." Tot despre cazul nefericitului Carter, Susan Sontag scria in cartea sa "Despre fotografie" ("On Photography"): "Desi aparatul foto este o statie de observare, actul fotografierii este mai mult decat observatie pasiva. Precum voyeurismul sexual, el reprezinta un act de incurajare, cel putin tacita, adesea explicita, ca orice se intampla, sa mearga inainte. Sa faci o fotografie inseamna sa te intereseze lucrurile asa cum sunt, in starea lor neschimbata (cel putin atata cat sa faci o fotografie 'buna'), sa fii in complicitate cu orice face un subiect interesant, demn a fi fotografiat - inclusiv, cand este de interes, durerea sau nefericirea altuia." [...] "Fotografia este esentialmente un act de non-interventie. Parte din oroarea unor asemenea mostre memorabile ale fotojurnalismului contemporan, precum imaginea calugarului vietnamez intinzand mana dupa canistra cu benzina, sau gherila bengaleza injunghiind cu baioneta un banuit de colaborationism, vine din intelegerea a cat de plauzibil a devenit pentru fotograf, in situatia in care are de ales intre o fotografie si o viata, sa aleaga fotografia. Persoana care intervine nu mai poate inregistra; persoana care inregistreaza nu poate interveni." [6]


Altii il vad pe Carter ca victima a propriei sale umanitati. Unul dintre acestia este regizorul Dan Krauss, realizatorul filmului multipremiat "Moartea lui Kevin Carter: Victima a Clubului Bang Bang" ("The Death of Kevin Carter: Casualty of the Bang Bang Club") - 2005. "Multi fotografi sunt capabili sa-si utilizeze aparatul ca pe un scut emotional care sa-i protejeze de lucrurile la care sunt martori. Insa Kevin era la fel de sensibil emotional precum era filmul din aparat, la imaginile pe care le vedea", pune punctul pe "i" regizorul, intr-un interviu acordat HBO Documentary Films [7].


Formatia Manic Street Preachers ii dedica lui Kevin Carter piesa omonima de pe albumul "Everything must go" (1996) [8]






Cu siguranta insa ca cel mai profund si plastic omagiu ii este adus lui Kevin Carter de Megan, fiica sa. Intr-o discutie cu regizorul Dan Krauss, parafrazand fotografia cu vulturul si copilul, ea l-a asemuit pe Carter copilului abandonat, pandit de o lume cinica intruchipata intr-o pasare de prada. La doar 16 ani, Megan Carter a inteles mai bine ca oricine ca tatal sau a fost, in mod ironic, victima tocmai a fotografiei care l-a facut nemuritor.

 


Bookmark and Share

Comentarii:

Szejke Lorand Vilmos - 20 Feb 2009, ora 15:25
Am primit doar poza despre care era vorba de la un prieten, si in urma acestuia am inceput sa caut pe internet. Din pacate pe majoritatea paginilor nu se gaseste in afara de poza propriu zisa, si ultimele notie al autorului nimic. Ma bucur ca am gasit aceasta pagina, deoarece am fost curios sa aflu mai multe despre Kevin Carter. Sunt ferm convins ca cei care il acuza ca a lasat fetita, habar nu au prin ce putea sa treaca Carter. Cred ca majoritatea oamenilor nici macar o zi nu ar putea petrece in conditiile de acolo. Trebuie sa ai puterea, sa devii aparent nesensibil. El a vazut moartea si suferinta probabil in atitea feluri oribile, incat noua, oamenilor de rand nu ne-ar fi ajuns poate nici zece vieti sa avem macar cea mai vaga idee, Dar daca cei care il acuza se uita la pozele pe care apare si Carter in timpul petrecut acolo, trebuie sa observe, ca acest fotograf in adancul sufletului nu a avut nici macar o clipa de bucurie, si liniste sufleteasca.

kioto omala - 10 Jul 2009, ora 10:14
Sunt cutremuratoare vietile acestor oameni,artistii.Poate ca el a ajutat mult mai multi copii din Africa atragand atentia asupra lucrurilor ce se petreceau acolo dar nu s-a putut ierta niciodata pentru copilul pe care nu l-a salvat.Cred totusi ca a fost un om deosebit pentru ca desi s-a nascut si a crecut intre nedreptati care ar fi putut sa para normalitati unui caracter mai slab a avut puterea si discernamantul sa lupte impotriva lor.

florin zaharia - 31 Aug 2010, ora 17:26
La suferinta unor adulti poti deveni repede imun, mai ales cand ai o astfel de meserie. La suferinta unui copil nu poti deveni insensibil decat daca ai probleme psihice ori Carter nu ducea lipsa.

Lasa un comentariu:

nume*:
Nu sunt permise decat mesaje cu continut relevant si in tema cu subiectul articolului.
NOTA: Campurile marcate cu * sunt obligatorii.

e-mail (nu va fi facut public)*:

website (fara http://):

comentariu*:

trimite


Aveti un articol interesant? Il asteptam pe adresa office@foto-magazin.ro. Redactia evalueaza articolele primite si premiaza cel mai bun articol publicat in luna precedenta cu suma de 50 RON.
Ultimele 5 subiecte din forum care au primit raspunsuri:

Montura Fuji X »
   de Avram
   acum 8 zile, la ora 13:17
Pagini interesante
pentru fotografi »

   de Dorian
   acum 10 zile, la ora 14:38
Adobe CC »
   de Ancuta
   acum 11 zile, la ora 13:44
Obiective pentru
Sony / Minolta »

   de Nikon
   acum 11 zile, la ora 06:52
╬ntrebare ceva
obiective »

   de Dorian
   acum 13 zile, la ora 11:24

Pana acum, cei 8617 de utilizatori au scris 127321 mesaje.

 

 


Site-ul include cookie-uri. Detalii aici

Politica de confidentialitate