Fotolocatii

Cauta in Foto-Magazin:
 


Aparitii editoriale


Expunerea
[click]  

Compozitia
[click]  

Lumina si iluminarea
[click]  


O varza fotogenica
[click]  

Bill Jay Confesiuni
fotografice
[click]  

 

 

Toamna (si iarna) la poalele Matterhornului

Regiunea Matterhorn, asa cum numesc elvetienii zona de sub celebrul varf, este una care va ramane in memoria mea pentru totdeauna si care, prin frumusetea ei, mi-a creat emotii puternice, greu de exprimat in cuvinte. Spectaculozitatea Matterhornului ma fascinase din fotografiile pe care le vazusem cu mult timp inainte, dar odata ajuns acolo am fost pur si simplu coplesit. Planuisem o calatorie de sapte zile in care aveam sa stau exclusiv cu cortul.


Matterhorn_Dorin_Bofan_1.jpg


Am luat avionul din Cluj catre Milano. Era cea mai scurta varianta pentru mine. Odata ajuns la aeroport am mers catre casa de bilete a uneia din cele cateva companii care asigura transferul in oras. Acolo ma abordeaza un ceh, cam de o seama cu mine, care imi explica de oferta avantajoasa la cumpararea biletelor de transport. Ma hotarasc imediat sa merg pe mana lui, luam biletele, ii dau banii si ne urcam imediat in autocar. Acolo aflu ca facea un fel de tur al Europei de unul singur. Plecase din Praga, mai fusese prin Manchester, acum vizita niste prieteni in Milano, dupa aceea avea sa mearga in Spania, dupa care in Stockholm. Si eu care ma gandeam ca ceea fac e o provocare. Am ramas placut impresionat si am cazut amandoi de acord ca ne aflam in adevarate aventuri europene.


Ajuns in gara centrala din Milano, am mers sa imi iau bilet la trenul EuroCity care avea sa ma duca in Visp. Eram putin ingrijorat fiindca nu reusisem sa il iau online si trebuia sa am neaparat rezervare. Nu au fost probleme insa, doar ceva bani dati in plus. Calatoria de la Milano la Visp a durat putin peste 2 ore, iar la trecerea in Elvetia nu m-a verificat nimeni. Se pare ca relatiile dintre italieni si vecinii lor ceva mai exigenti sunt foarte bune. In trenul de la Visp catre Zermatt am stat de vorba cu un batran canadian de origine slovaca care vizita Elvetia impreuna cu o ruda de a lui, probabil sora. Mi-a povestit despre ce vazuse pana acum si cat de impresionat a ramas de buna organizare a elvetienilor, despre cum a plecat cu familia in Canada imediat dupa razboi si despre cat de frumoasa este insula pe care traieste. Ne-am luat ramas bun in gara din Zermatt si am plecat grabit sa caut o butelie pentru arzator, intrucat pe avion nu te lasa cu asa ceva, nici macar la bagajul de cala.


Era deja trecut de ora 16 si m-am grabit catre funicularul Sunnega pentru a fi sigur ca prind si telecabina. La Sunnega mi s-a spus ca telecabina nu mai merge, cu toate ca programul luat de pe site spunea ca trebuia sa circule pana pe 17 octombrie. Am mers printr-un tunel destul de lung ca sa ajung la funicular si cineva de acolo imi facea disperat semne sa ma grabesc. Am intrat in primul compartiment, cel pentru biciclete, impreuna cu un tip foarte relaxat care se pregatea de o coborare prin padure. Dupa 8 minute de mers printr-un alt tunel am iesit la lumina si am fost intampinat de o priveliste uimitoare. Era pentru prima data cand vedeam Matterhornul cu ochii mei. Soarele cald al dupa-amiezii si cerul senin faceau senzatia cu atat mai placuta. Masivitatea varfului in forma de piramida era de-a dreptul coplesitoare. E ceva sa vezi cu ochii tai o astfel de minune naturala. Mi-am mancat in graba sandvisurie luate din Visp si am plecat la drum. Indicatorul arata o ora pana la lacul Stelli (Stellisee), prima locatie in care aveam sa petrec 4 zile. Chiar daca am avut un rucsac mai greu ca de obicei, drumul chiar a durat o ora, cu tot cu o mica pauza. In mai putin de 12 ore de la plecarea din Cluj, eram la Stelli. Am ajuns acolo destul de naucit de tot ce vedeam in jur. M-am bucurat ca eram singur si ca atmosfera era calma.


Insemna ca voi putea fotografia in liniste. Mi-am montat rapid cortul si am avut cat de cat timp sa caut o locatie buna pentru apus, un apus care s-a dovedit a fi cel mai spectaculos din intreaga calatorie, nu neaparat fotografic vorbind, ci mai degraba prin trairile intense la vederea unui asemenea spectacol de lumina intr-un cadru natural atat de special. E impresionant sa vezi cum forma si detaliile Matterhornului se modifica de la un minut la altul. Aveam sa descopar si celelalte ipostaze, mult mai atragatoare, cat de curand.


Matterhorn_Dorin_Bofan_2.jpg


Stiam despre faptul ca marmotele sunt hoate, dar nu m-am gandit ca o sa mi se intample chiar mie. Dupa ce am mancat cu pofta supa si mi-am baut ciocolata calda, m-am bagat la somn. Era o noapte linistita si senina, dar totul a fost perturbat la un moment dat de niste pasi mici si rapizi care s-au apropiat de cort. Printr-o miscare iute si pariez ca indelung exersata, marmota mi-a furat sacul de gunoi. Nu m-am obosit sa ies dupa ea, fiindca stiam ca nu am nicio sansa. Am adormit amuzat de intreaga intamplare.


Rasaritul de a doua zi a fost destul de simplu, fara niciun nor pe cer, dar spectaculos oricum, dat fiind locatia in care ma aflam. Trebuie sa recunosc ca am fost mult mai impresionat de lumina de dinainte de rasarit, care la acea altitudine are o calitate cu totul speciala. Cerul senin mi-a dat ocazia sa observ si umbra Pamantului, un fenomen atmosferic comun, dar cat se poate de interesant. Mi-am ales o locatie in care am stat aproape tot timpul si in care am captat exact din acelasi loc evolutia luminii in decurs de jumatate de ora. In timpul zilei, m-am relaxat si am stat de vorba cu turistii, care
s-au aratat foarte surprinsi de faptul ca petrecusem noaptea acolo. Am vazut si multe capre negre, care spre deosebire de cele de la noi, nu se tem de oameni. Nu stiam de unde aveam sa iau apa, dar am reusit sa gasesc un izvor la cativa metri de restaurantul Fluhalp, acum inchis, care se afla la 10 minute de Stelli. Apusul nu a avut nimic impresionant din punct de vedere fotografic, dar am experimentat putin fotografia de noapte la expuneri scurte.


Matterhorn_Dorin_Bofan_3.jpg


A treia zi m-am trezit putin mai devreme decat de obicei ca sa ajung la lacul Grindji (Grindjisee), dupa ce in prealabil observasem de sus traseul pe care aveam sa merg. M-am inselat putin in privinta lui si a trebuit sa ma intorc, dar am ajuns la timp pentru a cauta locatii potrivite pe malul lacului. Sunt doar 2-3 locuri din care poti vedea reflexia Matterhornului la Grindji, fara sa bagi in cadru stalpi sau fire de la telecabinele care urca pe varfurile din apropiere. Compozitiile sunt destul de limitate, dar galbenul impecabil al zadei a compesat acest aspect. Din nou, lumina dinainte de rasarit a avut o calitate speciala, care m-a atras mai mult, avand in vedere si faptul ca cerul era din nou senin. La intoarcere catre Stelli am facut mai multe opriri pentru a fotografia zada in lumina diminetii. Nu am ajuns bine inapoi ca apare si Andreas, fotograful cu care am petrecut urmatoarele 3 zile. Trebuia sa ne intalnim si cu Rafael Rojas, dar din cauza ca fotografia in centrul Elvetiei, nu a putut veni. Andreas e un tip super de treaba, foarte relaxat si glumet. Dupa ce am stat de vorba vreo 2 ore, eu m-am culcat, iar el a coborat in vale pentru o sesiune foto de dupa-amiaza. Seara l-am informat despre posibilitatile de fotografiere de la Stelli, spunandu-i exact unde rasare si unde apune soarele si ce anume poate vedea de pe fiecare mal al lacului. Avusesem suficient timp sa cercetez zona. In perioada asta, soarele apune exact in spatele Matterhornului, drept pentru care apusul nu e nici pe departe la fel de interesant ca rasaritul. Dupa ce ne-am alimentat cu apa de la izvor, ne-am pregatit pentru fotografii, dar ceata ne-a surprins cu prezenta ei neasteptata. Dupa zilele senine de dinainte, asta a fost primul semn ca vremea avea sa se schimbe.


Matterhorn_Dorin_Bofan_4.jpg


A patra zi ne-am trezit cu nori lenticulari, ceea ce ne-a bucurat nespus. O expunere de 3 minute inainte de rasarit, de pe malul de pe care de obicei nimeni nu face fotografii, s-a dovedit a fi una din imaginile mele preferate. Matterhornul este intr-adevar varful care fura ochii tuturor, dar mai sunt si alte varfuri, ca Taschhorn, Dom, Weisshorn sau Mettelhorn care sunt la fel de impunatoare. In cateva minute, ceata s-a ridicat din nou. Am mai tras cateva cadre interesante, dupa care toata zona a fost inghitita de valul de umezeala. Am hotarat sa profitam cumva de asta si am coborat in vale la Grindji unde ne-am indreptat atentia catre minunatele conifere. Aici am avut parte de cateva momente in care soarele a strapuns valul de ceata, iar mai tarziu am fotografiat pe malurile raului Findelbach. Aici am gasit o lume cu totul noua, in care abstractul domina. Stanci in forme foarte elegante creau albia raului si captau lumina difuza din acea zi in feluri neasteptate. A fost unul din cele mai frumoase rauri de munte pe care le-am vazut pana acum. Intre timp a inceput sa ninga, la inceput razlet, iar mai tarziu foarte des, dar cu fulgi mici, ca de gheata. Iarna cobora asupra noastra.


Matterhorn_Dorin_Bofan_5.jpg


Eram in a patra zi a calatoriei in Elvetia. Incepuse sa ninga, atmosfera era inchisa si iarna isi facea simtita prezenta din ce in ce mai mult. Cand am ajuns inapoi la corturi, stratul de zapada deja avea 2-3 cm. Toata noaptea a nins linistit, dar aproape incontinuu. Temperaturile au inceput sa scada vertiginos, insa sacul de dormit inca isi facea treaba. Am fost vizitati din nou de marmota cea hoata care s-a impiedicat de una din corzile de sustinere ale cortului si a zbughit-o repede catre vizuina ei.


In a cincea zi, ne-am trezit cu aceeasi atmosfera cetoasa si cu ninsoarea linistita din ziua dinainte. Au fost cateva momente in timpul noptii cand s-a inseninat si am sperat la o zi mai buna, dar prognoza nu s-a inselat. Am mancat rapid ceva, ne-am strans corturile si am pornit catre urmatoarea locatie, lacul Riffel (Riffelsee). Pe drum am facut o oprire destul de lunga intr-o padure foarte veche de conifere, un amestec de zada si pin. Ne-au atras atentia in mod special trunchiurile care nu se sfiau sa isi arate varsta. Formele intortocheate si culoarea caramizie, care in atmosfera umeda si inchisa din acea zi, se saturase la maxim, erau absolut fascinante.


Matterhorn_Dorin_Bofan_6.jpg


Ajunsi in statia Riffelalp, ne-am cumparat biletele pentru Gornergrat Bahn, calea ferata aflata la cea mai mare altitudine din Europa. Statia e situata in mijlocul padurii si se integreaza destul de bine in peisaj, lucru valabil pentru majoritatea elementelor umane din zona. Preturile sunt mari, dar greutatea rucsacului parca se marise din cauza umezelii de pe cort si de pe sacul de dormit, asa ca a fost o usurare sa imi scutesc spatele de inca cateva ore de efort. E uimitor cum au putut elvetienii sa construiasca asa ceva. Gornegrat Bahn este o cale ferata cu cremaliera care ii permite trenului sa urce foarte usor pana la 3000 m tot timpul anului. Noi ne-am oprit cu o statie inainte de Gornergrat, la Rotenboden. De aici, coborand, am ajuns in aproximativ 5 min la lacul Riffel. Am fost recunoscator ca am putut sa ajung intr-o locatie situata la 2800 m atat de usor. Am cautat un loc drept si cat mai ferit, pe malul vestic al lacului, unde am instalat corturile. Fiind inca vreme rea si mult mai rece, am hotarat sa luam cina intr-o cladire micuta aflata chiar in dreptul statiei. Spre norocul nostru era deschis si noaptea, iar acolo era cald si se gasea si apa. A fost o cina de pomina, la felul intai cu supa de pui si crutoane, la felul 2 cu gulas, iar la desert cu caise confiate. :) A urmat o noapte foarte rece cu temperaturi undeva la -10C. Totul a fost bine, pana dimineata, cand izoprenul s-a dovedit a fi prea subtire si am inceput sa simt frigul la spate.


Matterhorn_Dorin_Bofan_7.jpg


Dimineata celei de-a sasea zile, ne-a oferit, ca si pana acum, ceata. Singura diferenta a fost frigul mai puternic. Am avut totusi ceva sansa cam la o ora dupa rasarit, cand am putut sa vad varfurile din jur. Dupa ce am fotografiat de undeva de deasupra lacului reflexia Matterhornului, m-am mutat in partea opusa catre ghetar. In timp ce Andreas isi verifica aparatul care ii "inghetase" de cateva ori, am observat, cel mai probabil, un sun dog formandu-se deasupra unui varf din dreptul ghetarului. L-am strigat pe Andreas si chiar daca am fost luati pe nepregatite, am reusit sa il suprindem in cateva cadre. Dupa acelasi mic dejun ca in fiecare zi, format din supa si de data asta, ceai, am hotarat sa urcam la Gornergrat pentru o bere si un strundel cu mere la cel mai bine dotat restaurant aflat la 3000 m. A fost de departe cel mai bun strudel (si cel mai scump) pe care l-am mancat vreodata. Dupa un moment asa de rar, intr-un loc in care era clar ca nu aveam ce sa caut, cu figura mea obosita, nebarbierit si cu parul incalcit si zburlit, ne-am dus catre cel mai inalt punct unde am stat cred vreo 3 ore, pana aproape de apus, in asteptarea limpezirii atmosferei. Am ajuns inghetati bocna si obositi inapoi. Si eu si Andreas am inceput sa ne simtim ca inaintea unei raceli, dar, pentru a doua oara, supa si gulasul, ne-au ajutat sa ne revenim. Noaptea care a urmat a fost de departe cea mai friguroasa. Cu temperaturi in jur de -15C, ajunsesem la limita de confort a sacului de dormit si cum nu sunt cea mai rezistenta persoana la frig, am fost nevoit sa ma imbrac destul de gros pentru a trece cu bine si de ultima noapte.


Matterhorn_Dorin_Bofan_8.jpg


Stiam ca vremea se va indrepta si m-am trezit mai devreme cu sperante mari. Ne fixasem locurile pentru fotografiat rasaritul cu o zi inainte, chiar pe malul lacului. Am avut ceva dificultati in gasirea celei mai bune locatii, intrucat gheata acoperea marginile lacului si nu permitea o reflexie completa a Matterhornului decat in cateva locuri. Intre timp, vantul si soarele din ziua anterioara mai topisera din putina zapada care se asezase. Dupa ce am fotografiat in liniste lumina subtila si plina de mister a momentelor dinainte de rasarit, ne-am trezit cu inca 3 fotografi veniti cu primul tren tocmai la timp. La inceput, mi s-a parut oarecum nedrept, avand in vedere ca petrecusem aproape o saptamana in cautarea luminii, dar dupa aceea am realizat ca si noi beneficiasem de acelasi avantaj neasteptat pentru mine la inceput. Rasaritul a fost frumos, dar nu spectaculos si in final am fost mai multumit cu cadrele dinaintea lui. Andreas isi adusese si proaspat achizitionatul echipament foto de format mare si am luat cateva lectii foarte interesante.


Cu rucsacii facuti imediat dupa trezire, ne-am indreptat catre statie, dar am mai zabovit asupra peisajului cand nori lenticulari au inceput sa se formeze in jurul celor mai inalte varfuri, o noua delectare vizuala pentru noi, pe care ne-am straduit sa o capturam cat mai bine. Rapiditatea cu care se remodelau deasupra Matterhornului trada vanturile puternice cu care speram sa nu se confrunte niciun alpinist, cu toate ca ziua era absolut perfecta pentru catarare. A urmat o coborare linistita spre Zermatt si deja imi parea rau ca lasam in urma acele locuri minunate. Odata ajunsi, ne-am indreptat rapid spre gara, unde m-am despartit de Andreas. Am promis ca vom mai merge in ture foto impreuna. Am lasat rucsacul la gara, mi-am luat echipamentul foto si am plecat catre marginea oraselului pentru a mai trage cateva cadre. Mi-am petrecut intreaga zi pe cararea ce duce catre cabana Schonbiel, pe o lungime de maxim 300 m. Posibilitatile fotografice, chiar si acolo, erau practic nelimitate. Totul era sa ai rabdare cu lumina, care in toata perioada cat am stat, a fost nelinistita peste peisaj, fiind constienta parca de venirea sezonului rece. Am fotografiat cadre mai intime, care cred eu ca au relevat parerea mea de rau ca plecam, dar in acelasi timp, bucuria ca ma intorceam acasa. La intoarcere, totul a decurs conform planului facut de acasa si la miezul noptii ma regaseam in aeroportul Bergamo stand pe jos, impreuna cu alte cateva sute de oameni (am fost foarte uimit sa vad atata lume dormind pe jos in aeroport) si scriind idei despre calatoria care era pe terminate.


Matterhorn_Dorin_Bofan_9.jpg


Nu pot decat sa inchei spunandu-va ca zona de la poalele Matterhornului e una ce merita vizitata, in special toamna. Daca esti pregatit sa induri vremea capricioasa, frigul, ploaia, ninsoarea, atunci vei fi rasplatit cu peisaje de o frumusete rara, care, chiar daca au fost fotografiate de nenumarate ori, ti se pot dezvalui intr-o lumina cu totul noua in acest anotimp. Eu unul mi-am dorit conditii mai bune pentru fotografie, conditii care stiu ca pot sa apara oricand in aceste perioade capricioase ale anului, dar asa a fost sa fie si solitudinea din primele zile, precum si compania placuta a unui om pe care abia il cunoscusem, dar care s-a dovedit a fi departe de caracterul german de care tot aud, au compensat pe deplin lipsa acelor momente cu adevarat speciale.


Multumesc pentru oprire si lumina buna va doresc!

 


Galeria de imagini - >

 



© Dorin Bofan
Nature and
Travel Photography
februarie, 2012
Foto-Magazin.ro

 

Bookmark and Share

Comentarii:

Catalin Enache - 05 Feb 2012, ora 11:56
Frumos povestit si deosebite imaginile realizate, preferata este cea cu zada. Lumina buna Dorin in continuare!

Paduroiu Claudiu - 05 Feb 2012, ora 19:22
Frumoasa experienta, frumoase fotografii. Numai bine!

Simion Buia - 09 Feb 2012, ora 23:10
Mi-au placut: descrierea, imaginile si onestitatea dumneavoastra. Felicitari!

Bretoteanu Dan - 15 Feb 2012, ora 16:53
Felicitari pentru fotografii, foarte frumoase, imi place mult prima si a doua. M-ar interesa cum ati solutionat problema echipamentului: un rucsac pentru aparat foto si accesorii si unul pentru haine, sac de dormit, cort etc?

Dorin Bofan - 20 Feb 2012, ora 15:35
Va multumesc mult pentru comentarii. Dan, totul a intrat intr-un rucsac de munte de 60l. Nu am rucsac foto, ci doar o geanta in care imi incap la fix body-ul, wide-ul si tele-ul. Totul e sa te multumesti cu cat mai putin, atat in ceea ce priveste confortul, cat si echipamentul foto.

tatuu. m - 27 Feb 2012, ora 01:05
subiectul este extrem de fotografiat si de cunoscut. greu de venit cu ceva inedit. poza 19 este de departe cea mai frumoasa. desi nu prea are legatura directa cu Matterhon. faceti-o cunoscuta peste tot ca walpaper cu numele scris mai mare si cu auriu. o poza ca aceasta nu este usor de facut la noi, sunt citeva baraje in zona de munte dar ori oglindesc brazi/molizi verzi-cenusii ori malurile sunt metri intregi golase. e de apreciat efortul ca nu apare pe nicaieri OMUL. hainele ramase de rezerva inclusiv sacii de la cort,etc trebuia asternuti pe jos sub neopren (sa nu se simta atit de rau sub corp). eu fara unul de 14 mm nu plec pe munte desi este foarte voluminos, mai sunt si saltelele dar nu imi plac.cunosc supliciul. trage frigul al naibii rau de tot cind stai nemiscat si dormi si te poti trezi dimineata cu o durere de cap groaznica de la aerul inspirat si rece si rarefiat. oricum se pare ca de aclimatizare nu va pasat - zdup la 3.000 m nu face bine la sanatate. nu e nici o filozofie sa o pui de o mica embolie. nu stiu ce tele ati avut dar eu nu reusesc niciodata sa car ceva mai usor de 5 kg cu tot cu monopod. greu de carat, de folosit, pe frig/umezeala priza este proasta - cheful asa si asa, protectia de pe body incurca mai mereu desi e necesara - chinul naibii pozatul asta pe munte. Cea mai mare distractie e la capre pe brine, dai cu 70-200 (da usor ca-i nou), dai cu 300-800 cu teleconvertor (tot cu grija ca-i scump), dai si zi de sanatate de ce ai dat 200-400 la un alt proiect (ca-i mai luminos) si uite asa.stai ce stai si odata vine o ceata umeda si rece de dirdii ca un apucat. si te intrebi daca se merita, mai ales dupa ce iti incrucisezi privirea cu cea a paznicului de vinatoare care parca spune: " bietul om saracul, nici nu pusca nici soare nu e sa faca poze" de zis nu zice bietul om nimic dar ochii lui spun tot. ... bafta in continuare. pe cind un serial si cu Himalaya sau Hindukus? acolo e acolo.

Ancuta T - 28 Feb 2012, ora 07:10
@tatuu m: pentru o identitate imaginara, credibilitatea este, si ea, similara cu cea a personajuluui Pinochio. Ca atare, un pic de modestie nu strica. Se spune: "mie imi place fotografia...", de exemplu, mie imi place cel mai mult fotografia 16. A dvs., Anca Tudor.

Lasa un comentariu:

nume*:
Nu sunt permise decat mesaje cu continut relevant si in tema cu subiectul articolului.
NOTA: Campurile marcate cu * sunt obligatorii.

e-mail (nu va fi facut public)*:

website (fara http://):

comentariu*:

trimite


Aveti un articol interesant? Il asteptam pe adresa office@foto-magazin.ro. Redactia evalueaza articolele primite si premiaza cel mai bun articol publicat in luna precedenta cu suma de 50 RON.
Ultimele 5 subiecte din forum care au primit raspunsuri:

Bancuri cu si
despre fotografi »

   de Avram
   ieri, la ora 18:21
Pagini interesante
pentru fotografi »

   de Dorian
   acum 3 zile, la ora 16:14
canon 7d mark ii »
   de leobv
   acum 7 zile, la ora 17:25
Rumoare la Canon 2 »
   de Dorian
   acum 7 zile, la ora 16:40
Adobe CC »
   de csr
   acum 12 zile, la ora 12:56

Pana acum, cei 9631 de utilizatori au scris 127177 mesaje.

 

 


Site-ul include cookie-uri. Detalii aici

Politica de confidentialitate