Portofoliu

Cauta in Foto-Magazin:


Aparitii editoriale


Expunerea
[click]  

Compozitia
[click]  

Lumina si iluminarea
[click]  


O varza fotogenica
[click]  

Bill Jay Confesiuni
fotografice
[click]  

 

 

Succesul este ceva absolut relativ - interviu cu Ciprian Vizitiu

p2sm.jpg

Ciprian Vizitiu, un roman un roman care traieste acum in Danemarca, a fost dublu premiat la concursul International Photo Awards, in categoria de neprofesionisti. Concursul, care are printre castigatori nume ca Ami Vitale sau Lauren Greenfield, este cu taxa de participare si anul acesta a impartit 323 de premii (atat am numarat eu).


* * *

Egyed Ufo Zoltan: Concursul se mandreste ca ofera castigatorilor o expunere foarte mare. Presupun ca vrei sa te faci fotograf profesionist in curand.

Ciprian Vizitiu: Daca prin profesionist intelegi o persoana care are cea mai mare parte a venitului din meseria respectiva, nu; nu vreau sa ma fac profesionist... cel putin nu-n urmatorii ani. De fapt prostii, dac-as fi atit de bun la prezis viitorul as trai jucind la bursa. :-)

EUZ: Atunci care a fost scopul investitiei? Chiar, cati bani ai cheltuit pe acest concurs?

CV: ... :-) Nu stiu daca pot sa raspund, cumva am senzatzia ca-ntrebarea ta are o premisa ascunsa: anume ca cineva participa la un concurs (de genul asta) doar ca o modalitate de a-si... aaa...promova afacerea. De cheltuit am cheltuit mult mai putin decit un obiectiv Tamron modest.

EUZ: In asta ai calculat si biletul de avion la decernarea premiilor Lucie?

CV: Pur si simplu nu-mi permit sa ma duc la decernarea premiilor.

EUZ: Dar pana la urma de ce nu vrei sa ne spui cu ce scop ai trimis imaginile la concurs?

CV: ... :-)

ciprian_vizitiu_2.jpg


EUZ: Tu ai mai castigat premii serioase (de exemplu ai luat 1000 de dolari pentru un loc I la Ritz Camera) si totusi ai declarat intr-un interviu ca acesta este primul tau premiu serios. Chiar este IPA un concurs atat de important?

CV: Este... sau cel putin asa-l percep eu. Ma uit si acum cu mirare la fotografiile cistigatoare din sectiunea "Pro" si ma-ntreb ce naiba caut eu pe aceeasi pagina de web cu respectivii. Uneori cred ca am cistigat pur si simplu din cauza ca nu aveau nimic mai bun la "Fine Art - Abstract". :-)

EUZ: Da, de obicei oamenii castiga concursuri pentru ca organizatorii n-au nimic mai bun ca ale lor. :) Nici faptul ca ai castigat doua premii (un loc I si un loc III) cu aceeasi serie de imagini, la acelasi concurs nu-ti creste increderea in tine?

CV: Asa ar trebui, nu? Da' uite ca nu se-ntimpla... :-|

EUZ: Pot sa inteleg ca nu te asteptai sa castigi?

CV: Nu prea... o:-) in momentele de optimism speram vag o mentiune. Culmea e c-am si primit una: "Fisherman at the lighthouse" a primit "honorable mention".

EUZ: Cred ca esti prea modest. Daca nu sperai sa castigi, de ce ai trimis la concurs? Nu-ti plac obiectivele Tamron? :)

CV: Cumva am impresia ca folosesti verbul "a spera" cu sensul de "a dori"; in cazul asta cel putzin este o diferentza intre a spera si a dori. Poti sa doreshti ca ceva sa ti se-ntimple da' e posibil sa nu speri sa se-ntimple. Imi doream sa apar pe lista de la Photoawards, ASTA e sigur! :-) Shi da, asa este, nu-mi plac obiectivele Tamron. ;-)

ciprian_vizitiu_4.jpg

EUZ: Aici ar trebui sa te intrebe reporterul unde ai facut pozele si de ce digital si nu film. Ce crezi, chiar conteaza locatia si tehnica? Ai afirmat pe un forum ca "Live peisajul este destul de banal... :-| " si am vazut cum ai reactionat la un comentariu de genul "Sper ca este pe film".

CV: ... :-) Hai sa-ncep cu film versus digital: folosesti ce ti se potriveste mai bine; mai exact ce cunosti... sau... aaa... hai sa zic stapinesti cel mai bine. Ce mi se pare oarecum ciudat este sa dai o sentinta in privinta asta; de cele mai multe ori in favoarea filmului; eventual anti-PS. :-D
"Sper ca este pe film" este al'ceva decit "Este cumva facuta pe film?": In primul caz mie unu-mi suna a "jurizare" de tip "doar pe film faci fotografii bune"; eventual pentru a adauga jignire la ranire a se folosi cuvintul "adevarat" in formulari de tipul "adevarata fotografie", "adevaratul fotograf". ;-)

In mod evident digitalul mi s-a parut mult mai usor decit filmul; am incercat film la-nceput si pentru mine unul a fost cumplit; nu numa ca n-am absolut nici o-nclinatie catre chimie... salut tata!... da' simplu' fapt de a nu putea sa vad pe loc ce prostii faceam ma dezarma ca sa zic asa.
Una peste alta ca "fotograf" sint produsul erei digitale! Si ca mine cred ca sint multi... :-)

Cit despre locatie, in Copenhaga; mai exact in Taarbæk. Malul marii mi s-a parut un subiect interesant... si facil, recunosc. :-) Da' nu prea-mi vine a crede ca pozele cistigatoare la IPA au ceva special in ceea ce priveste locatia. Poate doar in ce priveste ceata: din cauza ca bate vintul in permanenta (10% din energia electrica a danezilor provine din centrale eoliene...) ceata groasa este un fenomen cu adevarat rar.

EUZ: E important ca un fotograf sa-si dezvolte un stil propriu?

CV: Nu stiu sa raspund. Poate c-ar trebui sa-l intrebi chiar pe respectivul fotograf? :-)

EUZ: Tocmai l-am intrebat.

CV: Pai cum ziceam, chiar nu stiu sa-ti spun...

EUZ: Cateva comentarii de la o imagine de a ta aleasa de curand "Fotografia lunii" la Badorgood:
"inconfundabil stil !"
"Imi place mult stilul pe care il abordezi."
"E un stil care imi place la nebunie si pe care il abordezi cu foarte mare succes."
Cum ai ajuns sa alegi acest stil?

CV: N-am facut absolut nimic special! :-D Pe vremuri ma "preocupa" o problema foarte simpla si anume cum sa fac sa nu-mi mai apara cerul "ars" in poze. Dupa ceva munca cu bracketing-ul camerei digitale si PS am vazut ca poti monta filtre pe obiectiv; care rezolva unele probleme si introducea altele. :-D Una vine dupa alta, filtrele m-au obligat la un moment dat sa maresc timpul de expunere... mi-am dat seama ca lumea privita prin obiectiv shi cu timpi lungi de expunere arata interesant, am luat un filtru mult mai puternic... Un comentariu al lui Gelu Lupas mi-a-ndreptat atentia spre David Fokos, pornind de la Fokos l-am descoperit pe Michael Kenna dupa care inevitabil am ajuns la David Burdeny. Ideea m-a prins ca sa zic asa, la ora asta daca nu am montura de filtru Lee pe obiectiv atunci am macar un B/W care este jumate 0.6. Nu pot spune ca am "ales" un stil... daca vrei, stilul m-a ales pe mine. :-/ Mai e ceva, sint adeptul total al designului nord-european! :-) Ai sa vezi poate-n pozele mele incercari schioape de a reda aceeashi impresie care o am cind ma uit la un interior tipic pentru arhitectura daneza.

ciprian_vizitiu_5.jpg

EUZ: Premiile luate la IPA confirma ca atat tu cat si stilul tau aveti succes. De ce nu treci totusi la profesionism?

CV: Succesul este ceva absolut relativ; in plus am deja o profesie si fotografia ca meserie mi se pare un loc tare inghesuit in special in epoca digitala! :-) ... de fapt: nu ma-mpotrivesc in mod special ideii de fotografie ca profesie daca va fi sa fie si sa fie am sa vad la momentul respectiv; dar nu ma-ndrept in mod special catre asa ceva. Nu de alta dar acum am o libertate absolut deosebita: apas pe declansator cind si cum vreau, nu e putin lucru, sa stii! o:-)




Egyed Ufo Zoltan
octombrie 2006
© Fotomagazin.ro

Bookmark and Share

Comentarii:

Eugen Nedelcu - 05 Oct 2006, ora 23:07
Frumoase fotografii. Felicitari si la cat mai multe premii.

Marius Bratoiu - 06 Oct 2006, ora 09:34
Foarte frumoase fotografii, din pacate reflectarea in presa romaneasca a fost inexistenta spre deosebire de un alt fotograf roman premiat la acelasi concurs. Eram curios ce echipament foloseste.

Ducu Gheorghiescu - 09 Oct 2006, ora 22:55
Imi cer scuze fanilor acestui concurs. Si recunosc, nu mi-am actualizat standardele de ceva timp... Dar concursul asta imi pare o bataie de joc si o cautare dar mai ales inventare cu orice pret a anormalului care se vrea complex, a ciudateniei care se vrea arta. Am umblat si prin lume si prin natura, dar din ce s-a premiat la acest concurs, cred eu, doar vreo 10 la suta se regaseste in lumea din jurul nostru. Restul, lumi inchipuite, angoase desenate in PS. Iar lui Ciprian, felicitari, desi... mi-e greu sa vad mesaje acolo unde nu sint...

Iulia Diaconescu - 09 Oct 2006, ora 23:35
Concluziile ar fi: 1.Orice poza alb negru este filosofica si are un inteles profund si foarte foarte bine ascuns. 2.Orice poza alb negru cu nuantza verzuie sau rosiatica este mai filosofica decit una alb negru simpla. 3.Cu cit o poza e mai departe de realitate cu atita sansele de a cistiga un concurs sint mai mari 4. Cu cit ai stomacul mai strins vazind o poza cu atit sansa ca ea sa fie cistigatoare este mai mare. 5.Cu cit esti mai sincer si mai color cu atit esti mai banal 6.Cind nu intelegi nimic cel mai bine este sa ai o parere pozitiva. 7.In majoritatea pozelor cistigatoare lipseste sufletul si da pe dinafara PS-ul si dorinta de a fi altfel . 8.Cind nu ai nici o idee cistigatoare, fa un colaj din elemente fara legatura si fara sens...ceilalti vor gasi cu siguranta toate sensurile la care tu nu te-ai gindit. 9.Orice om normal daca ar visa majoritatea acestor poze s-ar trezi leoarca de sudoare.Noroc ca are creierul capacitatea imensa de a uita visele, mai ales cele urite... 10.Vise frumoase tuturor celor care au vazut aceste poze.

Andrei Gusty - 10 Oct 2006, ora 00:07
IPA...mai fratilor nu am mai ras demult in halul asta. Cu cateva exceptii majoritatea "creatiilor" dadaiste de acolo ar trebui sa serveasca drept exemple negative pt.cei ce vor sa practice arta fotografiei, si nu doar "sa faca poze"...

Ancuta T - 10 Oct 2006, ora 10:00
Pentru mine este un mare mister de ce, de indata ce un roman castiga un premiu la un concurs de fotografie, sar instantaneu, ca arsi, o gramada de comentatori "de bine" sa arunce cu calificative foarte... "colorate". Observ ca e la mare trecere proverbul cu omorat capra vecinului si, din contra, calcat in picioare bunul simt.

Gelu Lupas - 10 Oct 2006, ora 21:33
Lasa Ciprian. Important este sa faci ceea ce vrei si simti tu. Si sa fii liber. Dl. Andrei Gusty - Man Ray era dadaist, in caz ca nu stiati :) Succesul e relativ. Inceputul e mai greu, steeper slippery slope..

cristian radulescu - 11 Oct 2006, ora 18:59
Felicitari pentru premiu ! Stilul pozelor aduce izbitor cu cele ale lui Michael Kenna, foarte la moda, deci...

Gyuri Ilinca - 11 Oct 2006, ora 20:46
Ce bun prilej sa minimalizam succesul unui om si sa aruncam in derizoriu tot ceea ce - cit se poate de personal - nu ne place sau nu intelegem! Nu toate trebuie sa fie "mesaje" si "sensuri", nu toate trebuie sa regaseasca in "lumea din jurul nostru", omul traieste si cu altceva...mai pot fi de pilda, "stari" sau "trairi", emotii poate mai putin explicabile sau descriptibile, dar cu atit mai greu de incapsulat intr-o imagine... Felicitari Ciprian!

Marius Bratoiu - 12 Oct 2006, ora 09:09
Va propun un experiment: faceti un articolas si despre Bumbutz, sa vedeti cum intra PR-ul in functie si baga la comentarii "ce frumos, se vede mina de maestru... bla bla"

radu merisescu - 12 Oct 2006, ora 12:57
minunate ultimele doua randuri din interviu;te rog sa nu renunti niciodata la aceasta "libertate absolut deosebita",e ca si cum ai trece de la dragoste la prostitutie,iar revenirea e grea.Si in plus e plina lumea de oameni care se prostitueaza cu drag[fara a fi obligati].

dumitru drinovan - 29 Dec 2007, ora 21:15
Ciprian, ma bucur de realizarile tale. Felicitari. Cumva insa, cred ca mai bine "povestesti" adresand cadre (mai) dinamice dacet pe cele (cvasi) statice, meditative... (my 2 cts).

Paul Borza - 20 May 2008, ora 09:29
Fotografia alb negru va ramane pentru totdeauna un mod special de exprimare si este un teren sigur doar pentru cunoscatori. Mult succes in continuare. :)

BORDAS IOAN RAFAEL - 18 Feb 2010, ora 18:36
e cel mai tare

Lasa un comentariu:

nume*:
Nu sunt permise decat mesaje cu continut relevant si in tema cu subiectul articolului.
NOTA: Campurile marcate cu * sunt obligatorii.

e-mail (nu va fi facut public)*:

website (fara http://):

comentariu*:

trimite


Aveti un articol interesant? Il asteptam pe adresa office@foto-magazin.ro. Redactia evalueaza articolele primite si premiaza cel mai bun articol publicat in luna precedenta cu suma de 50 RON.
Ultimele 5 subiecte din forum care au primit raspunsuri:

Yashica pregateste
ceva »

   de Nikon
   acum 3 zile, la ora 14:13
Rumoare la Canon 2 »
   de Taxon
   acum 4 zile, la ora 15:45
Pagini interesante
pentru fotografi »

   de Ancuta
   acum 6 zile, la ora 13:55
Rumoare la Nikon »
   de Nikon
   acum 8 zile, la ora 10:25
Film diapozitiv
color »

   de csr
   acum 12 zile, la ora 20:06

Pana acum, cei 9631 de utilizatori au scris 127195 mesaje.

 

 


Site-ul include cookie-uri. Detalii aici

Politica de confidentialitate