« Facut chisalita | Main | Cu Holga pe Volga 1 »
May 30, 2005
Culegatorii de melci

In urma cu 20 si ceva de ani in urma, poate 21 sau 23, nu mai stiu exact, erau multi copii stransi langa gradina din fata blocului. Se uitau inauntru, peste gardul verde. Tocmai plecam cu tatal meu undeva in vizita, dar am apucat sa-i intreb la ce sa uita. -La un schelet de maimuta cu chipiu de militian - mi s-a raspuns cu seriozitate. Apoi si altul, si altul, si alt copil. Toti se cocotasera pe varfuri, unu mic isi tragea mucii, o fata de la scara B a plecat urland ca ea nu vrea sa viseze urat la noapte. Eu n-am vazut nici un schelet, oricat m-am chiombit cu atentie, erau doar frunze, mizerii, lemne, corcoduse. Nimic care sa semene a oase sau a chipiu. Am plecat nedumirita ca de ce nu vad si eu maimuta, ca doar exista de o vad toti acolo. Cu mintea de acum imi dau seama ca nu avea cum sa fie in gradina din fata blocului o maimuta, nici vie, nici moarta, nici cu chipiu, nici fara, si totusi ea a fost acolo atata timp cat copiii au vazut-o.

De atunci lucrurile s-au schimbat, caci de multe ori mi s-a intamplat sa vad lucruri care existau si ceilalti sa nu le zareasca, dar nimic la fel de spectaculos ca si scheletul de maimuta din copilarie.

-Sunt in aparat, io, colo, uite-ma, uite-ma!!
Micul Marcel, culegator de melci in satul Toarcla, fara indoiala ca nu intra intr-un aparat de fotografiat, totusi nu l-am contrazis. Atata timp cat s-a vazut in obiectiv, da, a fost acolo.
Si melcii sunt in fotografii, pititi in iarba, doar pentru ca nu se vad, nu inseamna ca nu sunt acolo. Specia Helix Pomatia, melci selenari li se mai spune. Copiii nu stiu asta pentru ca sunt mici, eu sunt mare asa ca am putut sa intreb un melcar sef cum stau treburile. Melcarul sef a fost cojocar inainte, iar acum sta intr-o casa si primeste saci multi cu cochilii umplute cu carnita mucilaginoasa si coarne bouresti, ii masoara intr-un cuibar, ii cantareste, ii baga intr-un camion si-i trimite la abatorul din Alba Iulia, la un frantzuz. Domnul francez ii flamanzeste trei zile ca sa li se curetze intestinele, ii fierbe si ii scoate din cochilii, apoi ii trimite pe farfuriile restaurantelor de pe Coasta de Azur.

-Acu nu se mai culeg pentru ca e cald si au nunta. S-au ascuns sa faca prostii, mi-au explicat de ce nu se mai vad in curtea bisericii. unde se joaca ei cu mingea.

La cateva saptamani dupa ce au facut prostii in iarba, vor depune ouale in gauri sapate in pamant. Asta se va intampla in iulie sau august. Mealca isi baga capul in gaura, ramanand afara doar cochilia. Dupa ce depune in jur de 50 de oua mici de tot, atat de mici incat nu s-ar vedea in poza, le acopera cu noroi si un fel de scuipat. Puii vor iesi prin toamna, daca nu cumva ouale vor fi inghitite de pasari, soareci sau broaste. Stau putin afara, pentru ca imediat isi sapa gauri, se baga in ele, se ascund in cochilii, inchid ochii si dorm toata iarna. Se trezesc primavara cand ies afara sa haleasca ierburi si papadii.

Helix Lactea, numit si melcul podgoriilor, melcul de lapte sau melcul spaniol, chiar ca nu e in poze, asta pentru ca nu sunt podgorii acolo si Spania e prea departe de satul Toarcla, prin urmare chiar ca n-ar avea cum sa se strecoare in peisaj cochilile albe spiralate. Doar daca nu cumva un spaniol oarecare, un Carlos sau un Miquel, n-a simtit impulsul ca intr-o dimineata sa-si umple buzunarele cu dansii, sa se urce in avion, apoi in tren sau pe magar pana in Toarcla, unde sa arunce melcii laptosi chiar langa poarta bisericii. Totusi cred ca e prea putin posibil.

Din fericire lipseste cu desavarsire melcul Theba Pisana, ce de felul lui traieste in zone uscate, in locurile insorite din apropierea marii, si cum se vede cu ochiul liber, in fotografii nu e strop de apa sarata, nici nisip cu alge si nici soare. Prima data a fost zarit in Sicilia, apoi s-a raspandit cu repeziciune in toate tarile, ceea ce e de mirare tinand cont ca alearga cu doar patru metri pe ora. Theba Pisana este un daunator de gradina , roade tot ce gaseste, legume, frunze, flori, ocolind doar pietrele. Daca se strang 3.000 la un loc, sunt in stare sa nimiceasca o gradina intr-o noapte. Asta daca gradinarul sta cu mainile in san si se uita la ei cum se ospateaza. In California barbatii cu gradini i-au starpit de pe fatza pamantului cu aruncatoare de flacari, arzand pe langa cochilile pradatoare si recoltele. Cred (desi nu am vreo confirmare) ca acei gradinari sunt fosti luptatori din Vietnam. In nici un caz femei, pentru ca acestea, firi delicate si intelepte, s-ar fi multumit sa stranga melcii si sa-i arunce la berze si la sturzi. Daca as fi mealca Theba Pisana as prefera sa mor in ciocul unui barzoi decat in flacari.

Posted by Alina Andrei at May 30, 2005 11:55 AM
Comments
Post a comment
Thanks for signing in, . Now you can comment. (sign out)
(If you haven't left a comment here before, you may need to be approved by the site owner before your comment will appear. Until then, it won't appear on the entry. Thanks for waiting.)









