Alina Andrei la Fotomagazin.ro

« Fereastra1 | Main | Culegatorii de melci »

May 27, 2005

Facut chisalita

Intr-o zi s-au luat unii la bataie pe strada aceasta. Pumni in stomac, ochi si-n barbii, injuraturi despre partile intime ale parintilor, despre suptul organelor, dumnezei si curve. O parte dintre ei erau imbracati la costum si cravata, altii in blugi si tricouri. Spre seara s-au sters singure putinele picaturi de sange de pe dalele de piatra, a doua zi nu se mai ghicea nimic, maturatorii stransesera fluturasii electorali si baloanele sparte. Din pacate nu am fost acolo, la fereastra, cand s-a intamplat tarasenia. Mi se pare chiar o impolitete din partea indivizilor ca s-au caftit cand nu eram de fata sa-i pozez, e chiar absurd si stupid. De fapt si mai enervat ar fi fost sa fiu la fereastra, cu Mielu de Cartier, si indivizii aia sa se fi luat la pumni dupa ce as fi constatat ca nu mai am film in aparat.

Cred ca ar fi iesit niste imagini bune, dinamice, cu nerv, eventual nitel caraghioase pentru ca subiectii la costum (mi s-a povestit ulterior) erau niste rotocoale scunde de osanza, cu nasturii rupti de la camasa, ravasiti ca dupa o noapte de betie, iar subiectii in blugi aratau ca niste ingrijitori de la ZOO, ososi si mai inalti cu cateva capete. Poate ca e o exagerare, asa sunt oamenii, unul vede o camasa iesita din pantaloni, altul o ceafa asudata si-o gheara in ciuful cuiva, o vecina zareste un gat noduros si-un tur de pantalon, apoi toate se amesteca si din gura in gura iese cu totul altceva. La urma urmei poate ca nici nu s-au batut. Poate ca politistii care au venit a doua zi la fata locului au priceput eronat. Posibil sa fi fost doar un schimb mai dur de opinii despre fluturasii de la PSD si pliantele celor de la PD, cateva impunsaturi amicale, un calcai in dosul unui zurbagiu, n-are rost sa facem speculatii. Apoi ar fi fost prea artistica alaturarea bondocilor langa lungani, exact ca in povestile incredibile pe care le aud uneori, si de care nu-mi vine sa scriu pentru ca par trase de par.

Uneori asemuiesc oamenii cu particulele de praf din aer, pe care le vezi sau nu, depinde de lumina. Oricat de electrizata ar fi masa compacta de pulberi, stii ca va disparea in cateva secunde. Se injura si se iau unii la bataie? Si ce, nu vor sta o eternitate pe strada, o data si o data tot vor trebui sa plece la casele lor, apoi si mai departe, departe de tot, si eu la fel, intr-un loc unde probabil ca nu imi va mai pasa.

Am aflat ce inseamna cuvantul chisalita cand aveam cinci sau sase ani. Eram in fata blocului si ma uitam ca toata lumea la un baiat mare ce era calcat in picioare, dat cu moaca de bordura, lovit cu pumnii in gura, scuipat. Cand unul dintre batausi s-a descheiat la pantaloni si-a facut pishu pe botul lui Bebe, vecinul din spatele meu a strigat la altul sa vina sa vada cum e facut „chisalita“. Atunci am priceput ce inseamna toate acele urlete si bufnituri seci, borsul de pe nas si chiraitul ce se auzea dintr-un balcon de la etajul I. Pe atunci nu aveam aparat de fotografiat sa-l duc la ochi, asa ca doar am stat si am asteptat sa se termine, ca batausii sa plece la casele lor, Bebe sa-si ia dintii si sangele inapoi, ca noi aia mici sa ne jucam in continuare.
Daca as fi avut aparat, inainte sa fie facut chisalita l-as fi pozat pe Bebe cum sta cracit pe banca, cu capul pe spate, holbandu-se in sus. Nu la nori, pentru ca nu erau intotdeauna. Asa statea de multe ori, cand nu mergea cu baietii la lac sa bea posirca adusa de la tzara. Unii spuneau ca e idiot, ca de-aia sta asa, poate ca de asta l-au si caftit. Dupa ce a fost facut chisalita, l-as fi pozat cu capul pe trotuarul spart, manjit de sange, umflat, cu picioarele raschirate pe sotron. Ar fi fost si mai bine sa fi cazut cu totul in conturul casutelor de creta, asa as fi putut sa-l pozez de sus, de pe banca. Ar fi parut mai mic in poza, ca un omulet rosu violet desenat in sotronul albastru. Mielu n-ar fi avut ce sa caute acolo, oricum nu se nascuse pe atunci.

Mielu da bine in pozele cuminti cu oameni cumsecade, cu turistii care ii ranjesc frumos de sub fereastra. Sta la pozat doar cand trecatorii nu se injura, nu se imbrancesc, nu se scuipa, nu se musca si nici nu se uita urat. Deci destul de rar. Domnul acesta strainez l-a bagat pe Mielu in aparat si-l va duce la el in tara, il va arata la parinti, prieteni si colegi, si le va spune ca intr-un oras din Romania copiii de oaie stau la ferestre ca sa se uite dupa vrabii.

P.S.
Mielu de Cartier isi asuma toata responsabilitatea cu referire la continutul blogului.

Posted by Alina Andrei at May 27, 2005 6:16 PM

Comments

Post a comment