Alina Andrei la Fotomagazin.ro

« Cu Holga pe Volga 1 | Main | Fluturii lui Nabokov »

June 7, 2005

Marceline, Iepurele si Baiatul

Marceline avea rochia de panza alba prea scurta pentru varsta ei, murdarita sub brat si sub sanii mici ca de 14 ani, n-aveau cum sa fie de alta varsta, din moment ce trecusera fix 14 ani de cand se nascuse. Era o vara apasatoare, jilava, pe acolo pe unde traia ea cu parintii si servitoarea. Il iubea doar pe Souci, iepuroiul galben din lada mirositoare a tutun, varza si carote, a urina si cartofi fermentati.

In fiecare dimineata il lua in brate si fugea cu el pana in poienita cu ierburi inalte, unde isi smulgea camasa umeda si-l lipea de piept, pupandu-l pe mustatile tremuratoare.

Intr-o zi, dupa ce maica-sa i-a cumparat rochii si gateli de la oras, s-a servit la masa o tocanita fierbinte din miel fraged, neprihanit, cu multe condimente intepatoare. Ca niciodata toti au fost amabili – Hai, mananca tot, e tare buna – ii spusera ranjind la ea cu buzele unsuroase. Dandu-si coate parintii i-au marturisit apoi ca tocmai l-a mancat pe Souci al ei, si ca e bine asa, ca doar nu se cade ca o fetita sa-si piarda vremea prin ierburi cu iepurii galbeni, ca era timpul sa-i vina mintea la cap.

In povestire mai apare un macelar negru, urias, pe care-l momeste in hambarul cu miei de sacrificat.
Macelarul va atarna de-o funie dupa ce va iesi din fetita, iar parintii vor sangera pana la moarte pentru ca l-au gatit pe Souci. Nu-mi amintesc ce se intampla cu servitoarea. Ucigasa Marceline, biata orfana in ochii lumii, va fi crescuta de calugarite.

Povestirea aceasta, numita Sangele mielului, a fost scrisa de Andre Pieyre de Mandiargues si a aparut in volumul Muzeul negru, in anul 1945 in Franta, si in 1975 in Romania. De curand a aparut la Humanitas versiunea necenzurata, pe care n-am apucat inca s-o citesc. Sunt tare curioasa ce anume a fost taiat de cenzor, si ce lasat sa treaca la tipar. Cand am citit-o prima data m-a socat si incantat in acelasi timp. Mi-am dorit ca intr-o zi sa pozez o Marceline cu un iepuroi galben in brate. Fotografia ar trebui sa spuna cat toata povestirea lui Mandiargues, desi ar fi imposibil. Un singur cadru nu ar putea cuprinde chipurile schimonosite ale parintilor, tramvaiul din port, barul cu marinari betivani, incantarea fetitei din timpul vietii lui Souci, picioarele ei inghetate de dupa moartea lui Souci, behaiturile oilor ce simteau ca vor fi taiate a doua zi, mirosul macelarului, campul frumos de la inceput, urechile lungi.

Baietelul n-a citit cartea. Asta e de bine, pentru ca se intristeaza din orice. Tatal lui creste o femela de piton, purcelusi de Guineea, iepuri uriasi, doua broaste testoase si doi caini. Am uitat cum se numesc. O sa le spun Baiatul si Iepurele. Iepure e un nume potrivit pentru un iepure, zic eu, in acest fel nu se poate simti jignit, poate ca nu i-ar conveni sa fie strigat Rila sau Bunny, poate ca de felul lui e un animal serios. Parintii i-au cumparat de la tigani un ied de caprioara. Cand a venit de la scoala a aflat ca a murit. A plans. Apoi bunicul lui a plecat cu treburi prin sat. Din nou a plans.

Sunt curioasa ce-ar fi facut daca i-as fi povestit despre un domn din Argentina care avea un pitt-bull si un piton. Intr-o zi, cand s-a intors de la munca, nu l-a mai gasit in sufragerie decat pe sarpele ce era umflat la mijloc ca si cum ar fi avut un caine in el. Pentru ca nu se auzea nici un latrat si pentru ca n-a mai aparut deloc pitt-bull-ul, fostul stapan de caine n-a mai cumparat oase. Nu mai avea sens. Si nici nu l-a mai hranit pe piton, timp de-o luna, pentru ca era satul. Daca o sa-l mai vad pe Baiat, o sa-i povestesc asta. Cred ca parintii inca nu i-au spus unde dispar iepurii si cu ce se hraneste pitoana din curte.

Posted by Alina Andrei at June 7, 2005 11:11 AM

Comments

Posted by: gertrude at July 7, 2007 6:18 AM

Post a comment