« Rosu | Main | Intelepciunea oamenilor mari »
August 15, 2005
Baltile de vineri
De obicei cele mai frumoase baltoace sunt mici si se evapora repede, iar cele mari sunt total neinteresante. E greu de gasit balta perfecta, unele sunt prea incarcate cu reflexii de bloc ceausist, altele cu cladiri prea colorate, altele cu trecatori in trening sau broaste raioase. Cand gasesti una pe gustul tau, constati ca are prea putina apa. Problema se poate rezolva in felul urmator: fotograful va umbla dupa el cu o galeata plina, pe care o va turna in balta cu reflexii interesante. Profesionistii au noroc pentru ca ii pot ruga pe asistenti sa le care ustensilele, de aici rezulta ca nu e deloc rau sa ai un astfel de statut. Persoana care mi-a sugerat solutia cu galeata a avut un anumit ton din care reiesea clar ca n-are deloc de gand sa ma ajute. Altcineva, de buna credinta, mi-a sugerat sa umblu cu mistria, ca sa ajustez pe ici pe colo unduirile rebele.
De fapt ar trebui sa studiez mai bine asfaltul ud, pentru ca cele mai interesante imagini n-au iesit in baltoace ci pe strazile inmuiate de ploaie, manjite cu benzina, frunze si hartii, in luciul carora abia zaresti oamenii, pete colorate confuze si dreptunghiuri scurse pe la colturi. Formele vazute in ploaie sunt si mai mazgalite in balti, aproape nedeslusite, depinde de frecventa cu care cad picurii. Prin tulburare apa isi pierde putinta de a reflecta.
Asfaltul umed, lucios, poate fi pozat doar din anumite unghiuri, partile prea luminate de soarele de dupa, ar putea risipi cu totul contururile reflectate.
Duminica in Piata Sfatului erau cel putin cinci baltoace de toata frumusetea, curate, mari, in care se lafaiau in voie turla catedralei, Casa Sfatului, trecatorii si hulubii. Reflexiile acelea m-au dezgustat, pareau de carte postala, una pe care n-as trimite-o niciodata unui prieten. Saptamana trecuta am pozat un pescar intr-o apa adanca de-un albastru curat, o imagine plictisitoare, usor iritanta.
O baltoaca perfecta ar arata cam asa: eu la varsta de cinci ani, intr-o rochie albastru deschis cu flori albe (pe atunci imi placeau hainele proaspete, colorate), cu sandalele in apa, aranjand corabii de frunze, uitandu-ma la oamenii mari doar daca se reflectau langa mine. Imi spalam pensulele murdare de acuarele in apa si-mi placea sa privesc cum se scurg culorile in canal, pe atunci fiindu-mi teama ca si eu cea din balta ma voi prelinge sub strada prin capacul cu gauri.
Julitura de la genunchi era pansata cu o frunza mare lipita cu scuipat. Insa cum nu traim intr-un univers paralel nu e cu putinta ca eu de acum sa ma intorc in timp sa ma fotografiez pe cand aveam 5 ani, jucandu-ma dupa ploaie pe strazi. Nu idealizez trecutul, doar ca mi s-a facut dor sa ma uit la trecatorii din baltoace, oameni cumsecade, tacuti si colorati ca intr-o acuarela, mult mai interesanti decat cei de deasupra.
Intr-un final am ajuns la concluzia ca pozele sunt cu mult mai frumoase daca le privesc de la trei pasi distanta cu ochii inchisi pe jumatate.
Posted by Alina Andrei at August 15, 2005 12:38 PM
Comments
Hello!
See you.
Posted by: Bush at June 24, 2007 11:37 PM
Post a comment
Thanks for signing in, . Now you can comment. (sign out)
(If you haven't left a comment here before, you may need to be approved by the site owner before your comment will appear. Until then, it won't appear on the entry. Thanks for waiting.)
