Alina Andrei la Fotomagazin.ro

« Ochelari de cal | Main | Revelatiile artistilor si profunzimea subiectelor »

August 3, 2005

Despre oamenii rai si cei cumsecade

Cei mai multi oameni care au bunavointa sa-mi intre in fotografii, chiar si fara stiinta lor, imi devin brusc simpatici. Nu conteaza pentru mine daca in realitate unul tocmai a ucis canarul matusa-sii sufocandu-l cu perna, daca femeia cu plasa plina de vinete, inainte de a trece prin fata aparatului, a schimbat politeturi cu vanzatoarea cam ca in piesele celor de la Parazitii. E treaba lor atata timp cand se preumbla prin cadru, isi falfaie costumele si rochiile intocmai cum trebuie. Bunaoara acesti domni parca si-ar fi trecut in agenda ca in ziua cutare, la ora X si cateva minute, sa treaca pe langa zid pentru a fi imortalizati de Alina Andrei.

Va rog sa observati ca necunoscutul acesta, asa cum bine a remarcat un fotograf, a lasat intentionat in urma, pe asfalt, bale de melci.Vorbeste cu cineva din afara pozei, personaj care si-a bagat mana in cadru, din dorinta fireasca de a se regasi si dansul in capodopera.

E reconfortant sa pozezi necunoscuti despre care chiar nu stii nimic. La ce m-ar ajuta sa aflu, de exemplu, ca unul isi plesneste sotia cu tigaia de prajit pestii, ca unul poarta sosete imputitoare, ca o doamna e secretara si vorbeste pitigaiat la telefon, ca alta nu-si lasa plozii sa se joace cu cainii pentru ca au pureci?

Mi s-a intamplat de cateva ori ca unor oameni cumsecade, cunoscuti dar si necunoscuti, sa li se faca mila de mine oferindu-se sa ma invete cum se tine corect aparatul in mana, cum se incadreaza, cum se alege timpul de expunere, stuff like this, pe un ton cand stins din cauza inaltimii de la care imi vorbeau, cand incurajator, de imbarbatare, gen: hai, nu e greu, pana si tu poti invata. Emotionant! Cumsecadenia acestor oameni cred ca mi-ar fi prins bine dar (intotdeauna exista un dar), cand aud astfel de vorbe capat o surzenie aparte, adica vocalele si consoanele lor mi se bulucesc in timpane dar raman acolo, in schimd aud restul zgomotelor din bar, de pe strada sau unde m-as afla atunci. Din nefericire n-au fost prea multe cazuri, cine stie poate ca pana la urma s-ar fi prins ceva de capul meu si-as fi ajuns sa invat sa produc frumoase carti postale pentru turisti, calendare pentru pocaiti (cu apusuri apocaliptice, cu un loc liber in dreapta pentru tiparit un verset din Biblie), sau de ce nu (oare chiar pot spera? ), pliante cu carnati si salamuri de la Metro sau Selgros. N-am nimic cu dansii (ma refer la carnatii de porc) insa ma tem ca niciodata nu voi fi in stare sa-i pozez corect asa incat un domn de la marketing sa cumpere pozele pentru afise, in schimb oricand as putea sa-i fotografiez zburand haotic deasupra unui zid, cu niste pisici salbatice pe urmele lor (tot la dansii de porc ma refer), sau iesind delicat din poseta unei domnisoare trecatoare scurta la fusta. Dar n-a fost sa fie.

O singura data era sa-mi pierd cumpatul de emotie in fata unui astfel de om cumsecade, care mai de mila, mai de sila ar fi vrut sa ma invete. Din recunostinta era sa-i torn halba de bere in cap, sa se mai racoreasca, insa era la el in mana si parintii m-au invatat ca nu-i politicos sa inhati un recipient cu lichid pentru ca oamenii ar putea sa interpreteze in mod eronat gestul.
Drept sa recunosc am mai simtit de cateva ori imboldul de a face astfel de gesturi cu lichide fierbinti, din ceasca de cafea, dar n-au legatura cu fotografii. Visez la ziua cand stand frumos intr-un bar, de exemplu in Panda, cugetand la ale mele si savurandu-mi cafeaua, doi necunoscuti ajung brusc la concluzia ca fiecare dintre ei e posesorul adevarului absolut. Din astfel de revelatii se nasc conflictele sangeroase si afirmatiile neprietenoase de genul: esti un Tampit, un Cretin, o Hahalera, imi bag Organul masculin in tine, Martafoi imputit ce esti, Bulangiu, Cacanar, Cacacios, esti un Zevzec amice, du-te de te cauta la cap, neam de Manivela etc in functie de capacitatile intelectuale ale celor care polemizeaza. Astfel de aprecieri nepoliticoase sunt asortate de obicei cu bagarea in origini, ceea ce e de-a dreptul caraghios, pentru ca pana acum n-am mai auzit de un adult in toata firea, de peste 1.75, sa reintre cu totul in propria mama. Ar fi dat la CNN daca s-ar fi intamplat asa ceva. De obicei imediat dupa trimiterea la origini, unul dintre posesorii adevarului absolut isi roaga imperativ adversarul sa se duca la mortii mamei, ceea ce e o contradictie, da nota nehotarare, slabiciune, nesiguranta. Un om normal n-are cum sa se duca in doua locuri in acelasi timp, in plus e greu de ajuns si la mortii cuiva, pentru ca astfel de conversatii nu se poarta in cimitire. Sa recapitulam. Doi intr-un bar se cearta, sa zicem ca din cauza unor poze. Ala mai nervos al carui adevar a fost terfelit, isi trimite interlocutorul la rudele decedate ale mamicii. Omu se ridica repede pe de scaun, iese in strada, cauta un taxiu. Nu gaseste. Se agata de primul autobuz, coboara la capatul orasului si de acolo fuge la cimitir uitandu-se disperat dupa morminte. Ar fi prea indecent si imoral sa ne imaginam cum ar trebui sa procedeze dansul atunci cand e trimis la origini.

Dar sa ne intoarcem la necunoscutii mei ipotetici din Panda. Cel din dreapta isi va apuca delicat cafeaua de toarta si o va azvarli cu dispret si manie pe mutra gugumanului care are impetinenta sa nu gandeasca la fel. In acel moment decisiv voi avea aparatul la ochi si voi declasa chiar la tzanc. Contactul direct dintre lichidul maroniu frumos mirositor cu pielea obrajilor va produce un fenomen cunoscut sub denumirea de grimase de durere, stupoare, uluire etc Ei, visez si eu, ca doar ar fi culmea sa apuc sa fiu pe faza chiar in acea clipa.Sau s-ar putea intampla altceva. Unul dintre ei sa vina la mine sa ma atentioneze: Peste un minut voi deserta continutul canii in capul individului pe care il vezi. Clic! Clic! Totusi cred ca vreau prea multe de la viata.

Posted by Alina Andrei at August 3, 2005 7:18 PM

Comments

Posted by: Deven Heredia at June 21, 2007 4:49 PM

Posted by: Deven Heredia at June 21, 2007 4:51 PM

Posted by: Jaylin Russ at June 22, 2007 8:01 AM

Post a comment