« Despre oamenii rai si cei cumsecade | Main | Rosu »
August 8, 2005
Revelatiile artistilor si profunzimea subiectelor
Intotdeauna am apreciat lucrurile profunde, trecandu-mi pe la ureche ca persoanele inteligente, de bun gust, sunt preocupate doar de astfel de subiecte. De exemplu: un om fin va citi intotdeauna cu interes prefata, inceputul si sfarsitul romanului Fratii Karamazov de Dostoievski, va avea grija sa-si expuna in biblioteca Jurnalul Fericirii de Steinhardt, ba chiar intr-un week-end se va deplasa cu prietenii pana la Rohia, de unde isi va cumpara matanii. La o intrunire mondena sau o banala iesire la terasa, atunci cand conversatia va aluneca usor spre cinematografie, va ofta intelept referindu-se la simbolistica lui Tarkovski din Calauza. Desigur cu totii suntem de acord ca marii artisti ai omenirii au creat capodoperele in urma unor revelatii, doar Mielu nu este de acord, dar el e mic si prost, deci sa nu-l bagam in seama.
Pentru ca si eu ma consider o persoana inteligenta, cu bun gust, am ajuns la concluzia ca de acum inainte trebuie sa abordez doar subiecte profunde si sa le tratez cu seriozitatea adecvata. Voi avea grija sa am revelatii inainte de a apasa pe buton. De exemplu sambata care a trecut stateam la o terasa holbandu-ma artistic la cafeaua din paharul de plastic, meditand la fragilitatea vietii deoarece ploua, tuna si fulgera, iar eu fiind o persoana sensibila sunt impresionata de maretia naturii. Nimic nu m-ar fi putut impiedica sa ma gandesc la astfel de lucruri alese, nici daca doua girafe ar fi aterizat la masa vecina, gaurind umbrelele, nici daca Tampa s-ar fi preschimbat intr-o spinare de dinozaur tepoasa sau raioasa. Sau ambele. Nimic! As fi ignorat cu dispret suveran girafele vecine, in nici un caz nu le-as fi pozat sorbind suc cu paiul din pahare inalte, pentru ca astfel de fotografii ar fi hilare. Cum meditam eu asa, asteptandu-mi unul dintre modelele preferate, am avut o revelatie! M-a durut un pic in cea mai moale parte a corpului, ca doar se stie artistii mareti au suferit intotdeauna pentru crezul lor si din cauza nemerniciei celor din jur. Cand m-a strafulgerat revelatia nu era nimeni langa mine in afara de un caine cu ochii albastri, de tras la sanie, doi pusti si chioscarul, dar dansii n-au fost nemernici cu persoana mea.
M-am ridicat in tacere pentru ca e de aur si in plus nu-i bine sa vorbesti singur in public. Oamenii marginiti au tendinta sa-i considere nebuni pe cei care par sa converseze cu aerul pe strada, insa e doar o aparenta deoarece astfel de persoane au polemici aprinse cu anumite voci care nu sunt vazute de oricine. De exemplu eu nu le vad (pe voci), desi port ochelari, dar cunosc persoane care le zaresc uneori.
Am plecat lipa, lipa prin ploaie, alunecand gratios printre baltoace, admirand armonia siluetelor reflectate, ba chiar mi-a trecut prin minte ca Stefan cel Mare si Sfant s-o fi oglindit si el inainte de a pleca cu oastea sa-si bage sabia in turci, doar ca pe vreme aia nu erau strazi asfaltate si nici aparate de fotografiat, si nici eu nu ma nascusem. Daca parintii m-ar fi nascut in acele vremuri glorioase si-as fi avut un aparat, as fi imortalizat maretul moment.
A trebuit sa ma multumesc cu cativa trecatori. Din pacate din cauza picaturilor nu se vede ca personajele au o atitudine meditativa, ici colo cate o spranceana ridicata sugestiv, iar ochii, oh aceste oglinzi ale sufletului, sunt fara limita de adanci, privitorii s-ar putea ineca in ei.
Oricat de surprinzator ar parea, la moment dat am fost tentata sa pozez o javra alba cu pete negre, mai exact silueta in apa, desi eram constienta ca un astfel de subiect nu e destul de rafinat pentru mine. Totusi va asigur ca respectivul catel avea o expresie ganditoare. Am esuat, animalul plecand cu reflexie cu tot! Soarta m-a impiedicat, sau poate ca a fost sandaua stanga, o piatra sau asfaltul ud, cert e ca era sa-mi rup gatul fugind dupa potaie. Ar fi fost un accident cu totul nedemn de mine, jenant spre penibil. Alti fotografi isi risca viata in zone de conflict, eu alergand in parcarea unui hotel dupa o silueta mazgalita in apa.
Posted by Alina Andrei at August 8, 2005 5:16 PM
Comments
Post a comment
Thanks for signing in, . Now you can comment. (sign out)
(If you haven't left a comment here before, you may need to be approved by the site owner before your comment will appear. Until then, it won't appear on the entry. Thanks for waiting.)
