« Fotografia lui Steinhardt | Main | Albumele de familie »
May 11, 2006
Rugaminte
-Ajuta-ma sa ma sinucid.
Asa m-a rugat intr-o zi, pe un ton firesc, usor taraganat care nu ma facea sa banuiesc un semn imperativ de exclamatie. Prea bine ar fi putut ca in locul teribilelor cuvinte: ajuta-ma sa ma sinucid, sa fi fost: e vreme frumoasa, cu cer mai limpede decat ieri, sau: cred ca va ninge. Dar nu. N-au fost alte vorbe, ci intocmai acelea pe care le auzisem. Desi nu stia cum ma cheama, cine sunt, de unde si de ce, chiar daca nimic din infatisarea mea nu sugera ca obisnuiesc sa ma indeletnicesc cu sinuciderea oamenilor, fie ei din carne sau zapada, a continuat indicandu-mi metodele potrivite. M-a rugat politicos sa caut un tub cu vant fierbinte de care a auzit ca e folosit de fete pentru a-si usca parul dupa baie. Ar fi urmat sa i-l indrept spre tampla dreapta si sa asteptam amandoi, cuminti, sa i se topeasca pe umeri capul. Noaptea tarziu, cand toti dorm in paturile lor, ca sa fie salvat de trecatori impotriva dorintei sale. I-am spus ca n-am auzit de astfel de tuburi si ca sigur a fost mintit pentru ca nu exista. Fetele merg pe strada cu pletele ude, vara si le zvanta la soare, iarna purtandu-le cu turturi.
-Adu-mi un pumn de sare.
Ar fi urmat sa i-o presar pe inima, promitandu-mi ca nu va urla de durere. S-a jurat ca mai degraba isi va musca buzele pana la sange decat sa scoata un icnet sau biet geamat. Si-a pus in gand sa plece de pe lumea asta in tacere. Insa bulgari de sare nu mai sunt de ani la noi in tara, i-au lins caprele si ciutele din padure, asa i-am spus si m-a crezut. Au urmat alte rugaminti. Sa-l duc in brate trei strazi, pana la covrigarie, sa-l bag in cuptor si sa plec fara a ma uita in urma. Sa torn peste el cateva cani de ceai fierbinte. Verde, negru, de iasomie, menta sau de busuioc, de oricare. N-avea pretentii. Sa-l lovesc cu un fier de calcat rochii si fuste, sa-i aduc o oglinda mare pe care sa cada razele, urmand ca de pe sticla sa-i sara pe corp. La toate am obiectat, insa incepuse sa se indoiasca de buna mea credinta. Neincrezator si-a coborat colturile gurii tacand secunde, minute, ore in sir. L-am fotografiat si i-am promis ca ma voi intoarce sa-i arat poza. Incepuse sa ninga cand am plecat, ceea ce parea ca-l intristeaza peste masura. A doua zi s-a gasit in locul lui doar o baltoaca inghetata. N-am putut sa merg s-o vad pentru ca si in camera mea, langa fereastra, era o balta pe care imi pluteau hainele.
Posted by Alina Andrei at May 11, 2006 11:12 AM
Comments
Post a comment
Thanks for signing in, . Now you can comment. (sign out)
(If you haven't left a comment here before, you may need to be approved by the site owner before your comment will appear. Until then, it won't appear on the entry. Thanks for waiting.)
