« Matele si jeturile de cerneala | Main | Secret Agent Cows »
July 19, 2006
Matele si jeturile de cerneala
N-are gust bun. Cerneala, la ea ma refer. Metalic, gretos de ti se opreste o clipa in gatlej, inainte de marul lui Adam, curgand apoi in hopuri pe esofag in jos, pana in stomac, de parca s-ar impotmoli in noduri.
N-are gust bun. Creta, la ea ma refer. Bucata sfaramicioasa cu care se scrijelesc pe tabla cuvinte ca Ana are mere, Scrisoarea a III-a, ecuatii si formule cu hidrogen, benzen si halogeni, Lucrare de control ori Teoria Relativitatii si Cum v-ati petrecut vacanta de vara. Asa ceva nu poate decat sa imbolnaveasca inghititorul. O bucata mica bagata pe furis in gura, in recreatia mare, ridica caldura de la buric in creier (arde fruntea) Ai febra, du-te acasa, esti scutit de extemporal, spune vocea iesita din profesor; poarta ramane in urma, in fata e parcul cu leaganele ruginite, alti chiulangi ce fumeaza tigari la bucata, peturi goale, rupte, potai invartite printre picioare goale in sandale, rasaduri vestejite de flori galbene pe care nimeni nu stie cum le cheama.
N-are gust bun. Cerneala, la ea ma refer. Picurata pe limba, dintr-o penita oarecare, provoaca frisoane, zvacniri de sila. Strop albastru: strambatura, strop albastru: strambatura, alt strop (tot albastru) strambatura mare ce increteste fata. Limba de indigo coloreaza alta limba, rosie, care la randul ei se albastreste intocmai ca o foita subtire si uzata de indigo pastrata intr-un caiet de chimie.
Peste ani, cerneala invechita nu capata gust bun. Nici cea noua. Din stiloul care nu mai vrea sa scrie nu curge. S-a coagulat ca sangele ingrosat in venele bolnave, asa cred ca se intampla, altfel n-ar avea penita de ce sa nu insire cuvintele trebuincioase, metafore, parabole, verbe si substantive, dar mai ales verbe, virgule si semne de exclamatie, rare semne de interogatie, deci cum spuneam, n-ar avea de ce sa nu lase urme de citit pe hartie. Calimara dusa la gura, varsata in ea cu galgaituri, ajunge in mate intocmai ca laptele din sticla dusa la gura si varsata in ea cu galgaituri.
De-i albastra, intestinele devin ca cerul inainte de furtuna, pielea de pe tot corpul se intinde aidoma pielitei de pruna coapta, cazuta pe pamant printre fructe putrede si furnici. De-i rosie, matele se inflameaza. Tenul, pielea de pe burta, sani, genunchi, spinare: la fel.
Atat oamenii cu mate albastre cat si oamenii cu mate rosii se fotografiaza cel mai bine imediat dupa ce le-au cazut calimarile goale din maini, aplecati peste stomac, ghemuiti si cu ochii scosi din orbite, desi e clar, n-au bagat in ei cianura, arsenic, acid clorhidric, petrol sau cucuta ci doar cerneala. Din motive evidente, in astfel de cazuri nu se pot face autoportrete, desertarea unei calimari in corp ducand, cum am mai spus, la zvacnituri, ghemuiri, tremuraturi necontrolate ale mainilor, palpitatii. Doar un alt fotograf ar fi in stare sa treaca pe film sau pe pixeli trupul confratelui bautor de cerneluri.
Posted by Alina Andrei at July 19, 2006 3:01 PM
Comments
as you sow, so shall you reap
Posted by: lucy at July 27, 2007 10:52 AM
Post a comment
Thanks for signing in, . Now you can comment. (sign out)
(If you haven't left a comment here before, you may need to be approved by the site owner before your comment will appear. Until then, it won't appear on the entry. Thanks for waiting.)
