« Cum se fotografiaza Venetia | Main | Ljubisa Danilovic, Le desert russe »
September 3, 2006
Floarea soarelui
Sau cum se fotografiaza sf. verii, fragment
Iti planuiesti cu grija fiecare fotografie pe care o vei face in ultimele zile ale lunii august. Fiecare gest al modelului, cromatica, cutele vesmintelor, lumina care va cadea asa si asa, razele subtiate din gogoloaiele de soare. Ochesti locul potrivit: sa zicem un zid albastru din mici patrate de ceramica, aflat undeva in centrul orasului. Treci des pe langa dansul ca sa vezi cand nu e ocupat de masini netrebuincioase, trecatori, temberoane si maturi.
Noaptea de dinaintea sedintei foto te perpelesti imaginandu-ti fotografii geniale, suprarealiste, ca dimineata devreme, cand va suna ceasul, sa nu-ti mai amintesti de ce te-ai trezit cu noaptea in cap. In plus afara nu sunt petice de cer albastru, ci multe gri, negre, ingrosate de nori buluciti deasupra blocului din fata ferestrei prin care ti-ai scos capul.
Pe insula zburatoare Laputa, savantii lunatici ai domnului Swift incercau sa extraga razele de soare din castraveti. Nu-mi amintesc daca au reusit ori ba, insa as fi avut nevoie de dansii sa scoata caldura din orice ar fi vrut ei, n-as fi facut nazuri, sa zicem ca din plopi, iarba, ziduri si automobilele parcate, din urmele de pasi de pe asfaltul umed, din trupurile infofolite tocmai iesite din case sau autobuze, din castanii prost frezati de Primarie. Atunci fara indoiala ca si fotografiile despre sfarsitul verii s-ar fi dezvaluit privirii cu totul altfel. Gluga rosie ar fi fost lasata pe spate, nemai avand de ce sa adaposteasca capul modelului in lipsa stropilor ce cadeau din nori, pentru ca asa le sta in fire, din cauza gravitatiei, ca atunci cand se scurg de sus sa coboare pana jos. In cateva secunde. Ma intreb daca a cronometrat cineva timpul in care o picatura iesita din nor ajunge pe asflat. Sau pe umbrela unui fotograf ce-si adaposteste aparatul infasurat in punga. Daca nu sunt subacvatice (adica din acelea de pozat rechini, pisici de mare, caracatite si inotatori), se strica de sunt lasate in ploaie.
Floarea soarelui. Nu stiu cum e in alte orase, insa la Brasov au aparut ca ciupercile dupa ploaie. Pe unde nu te astepti. Una firava, cu radacina puternica de buna seama, este legata de un stalp aflat pe marginea soselei. O vad in fiecare zi din autobuz, prin geamul murdar. Mai vietuiesc in gradinile meschine ale blocurilor, in piete langa tarabele cu cartofi, morcovi si lubenite. Desigur si in tablourile lui Van Gogh din magazinele de artizanat, reproduse pe hartie lucioasa. Trecand seara prin piata m-au uitat cu jind la o anumita galeata. Si pentru ca domnul cu mustata ce o pazea nu mi-a facut-o cadou, am cumparat trei fire. Dimineata stateau blegite, cu petalele chircite de frig. Ma gandesc ca mult mai bine ar fi aratat galeata intreaga tinuta in brate cu chiu cu vai de tanara in fusta albastra. Fara indoiala ca acel vanzator nesimtitor a impiedicat realizarea unei capodopere care ar fi fost ulterior expusa la Muzeul Neue Pinakothek din Munchen, unde se afla si tabloul original al lui Van Gogh. Cel cu floarea soarelui, desigur, nu e vorba despre autoportretul cu pipa sau autoportretul cu urechea ciopartita si bandajata, ambele picturi adapostite intr-un muzeu dn Amsterdam.. Ceva imi spune ca daca m-as fi apropiat cu o foarfeca ascutita de urechea modelului, acesta ar fi luat-o la fuga de-a lungul zidului albastru pana hat departe de raza de actiune a aparatului de fotografiat.
Posted by Alina Andrei at September 3, 2006 4:31 PM
Comments
Post a comment
Thanks for signing in, . Now you can comment. (sign out)
(If you haven't left a comment here before, you may need to be approved by the site owner before your comment will appear. Until then, it won't appear on the entry. Thanks for waiting.)
