| Mai 1975. Eram proaspat angajat intr-un institut de
proiectare, cu atmosfera cam apasatoare. Membru al Asociatiei Artistilor
Fotografi, am aflat de sosirea lui Henri Cartier-Bresson, unul din cei mai
importanti fotografi din istorie, cel care a impus fotografiile dinamice
facute pe viu. Initiativa de a-l chema in Romania i-a apartinut lui Sylviu
Comanescu, conducatorul AAF. Prin intermediul Consiliului Culturii, a reusit
sa-i obtina cumva o invitatie din partea Guvernului Roman. Am primit un
telefon din partea lui Comanescu. Stia ca vorbesc fluent franceza. M-a intrebat:
"Poti sa-l conduci pe invitatul nostru prin Bucuresti?"
Ne-am intalnit la gara, pentru ca nu cunostea Bucurestiul.
Un domn mititel de 67 ani, imbracat modest. Vesta de pescar, cu multe
buzunare si geanta micuta de pe umar ar provoca zambete de mila fotografilor
actuali. Doar ochii albastri-violet si privirea de foc distonau cu prima
impresie.
Acompaniat de sotia Martine Franck, fotograf la Magnum,
mi-a cerut sa-l duc intr-un loc cu forfota de oameni. Am mers in piata
Matache, din imediata apropiere. A fost impresionat de saracia din piata.
Venea dintr-un oras unde pietele sunt altfel! In
1975 aprovizionarea era mai buna ca in anii 1987-89! I-a atras atentia
un mestesugar care facea inele de "argint" pe trotuar. Am urcat
pe Calea Victoriei. Langa Telefoane se montau in acea zi, primele parkmetre
din Bucuresti. Urate, montate pe tevi vopsite in verde mohorat, atrageau
atentia trecatorilor, care le vedeau si ei pentru prima oara.
In fata la Casa Centrala a Armatei erau cateva mese cu standuri
cu carti. Printre ele cateva carti mari, operele "tovarasului".
In spate, pe cladire, ramasese pavoazarea de 1 Mai, cu multe steaguri
decolorate si desigur portretul Marelui Conducator.
Cartier-Bresson se intoarce spre sotie si-i
spune: "Sunt pentru tine draga. Fa tu cateva imagini color".
Cartier-Bresson nu facea fotografii in culori decat obligat, dezgustat
atat de dependenta tehnica cat si de redarea imperfecta a culorii.
Ne-am plimbat prin centrul vechi. Pe Smardan a folosit un
teleobiectiv de 9 cm.
Prima si ultima data cand l-am vazut schimband obiectivul.
Am luat masa intr-un local curat. Au ales masa din coltul salii si au
asezat aparatele pe jos, in colt.
"Asezate pe jos nu pot sa cada; si din colt nu le poate
lua nimeni", mi-a spus el. Pentru curiosi, trebuie spus ca aparatele
lui Cartier-Bresson erau facute la comanda de firma Leitz. Echivalenta
la automobile ar fi Rolls-Royce de comanda.
Erau modele M4-2/1974 cu vizarea mare de M3/1957. Si filmele
alb-negru erau facute de Kodak, special pentru el: o emulsie Tri-X-SuperPro
de 500ASA, cu granulatia superfina si latitudine marita. N-am mai vazut
nici-odata asa ceva.
De fapt, el lucra cu prototipurile unor produse viitoare.
L-am condus pana la Hanul lui Manuc, unde locuia. A doua zi a fost probabil
la Craiova.
Ne-am intalnit dis-de dimineata in zona Lujerului. Urma sa facem fotografii
la Fabrica de Lapte Militari. A fost adus intr-o Volga neagra, de un "ghid"
care nu stia franceza, dar avea la el toate aprobarile pentru a intra
in fabrica.
Cu luni in urma, pentru o expozitia cu tema "Cincinalul
in 4 ani si jumatate" vizitasem cateva fabrici socialiste; straluceau
prin utilajele vechi, prost intretinute. In fotografii nu se vedea bine
murdaria si inconfortul, din cauza luminii slabe din interior. Fabrica
de lapte nu diferea mult de celelalte. Nu exista automatizarea transporturilor.
Zecile de mii de sticle erau manuite manual. Zeci de femei - imbracate
in alb - roboteau intr-o atmosfera umeda, plina de aburi. Mai povesteau
de colega, prinsa in schimbul de noapte pe cand facea baie goala in lapte.
Am facut cateva fotografii, nu prea multumiti
de cadru. Condusi de "ghid" am plecat spre IMGB, alta mandrie
a Capitalei.
Freze si strunguri carusel scoteau jerbe de scantei
de cativa metri, intr-un zgomot de sfarsitul lumii. Eram cu alt coleg
de la AAF. Am incercat noi, cam fara succes, sa facem niscai "capodopere".
In timp ce noi incercam sa fotografiem masinile, invitatul fotografia
doar oamenii. Pleca in directii ce pareau neinspirate. Langa el se intalneau
2 muncitori care aveau ceva de comunicat. Din cauza zgomotului infernal,
faceau gesturi largi. Le cadeau sculele din mana.
Cartier-Bresson parea ca se uita in alta
parte. Dar declansa imagine dupa imagine. Practic nu ducea aparatul la
ochi. Facea fotografii de la cca 1,5 metri, iar oamenii nu-si dadeau seama
ca sunt fotografiati! Si se purtau natural. Noi ne apropiam la 5 metri
si eram remarcati imediat. Muncitorii intorceau capul si ne zambeau fericiti,
aratandu-si dantura defecta. Zgomotul asurzitor si intunericul bezna domneau
intr-o intreprindere fruntasa pe ramura. Pe coridor, o femeie dormea dusa
cu capul pe volanul moto-stivuitorului. Deasupra ei trecea un pod rulant
scrasnind sinistru.
Ghidul de la Partid ne-a strans sa ne duca
la magazinul BIG Berceni. Un fel de piata semi-gros intr-o cladire prost
executata. Si aici noi eram reperati la 3 metri iar el evolua fara sa
fie observat de la 1 metru! Avea un spirit de observatie mult superior.
Era oricand gata pregatit si stia ce vrea. Noi incercam sa facem imagini
pseudo "artistice". Iar el incerca sa redea ceea-ce vedea si
ii capta interesul.
Am fost atrasi de un grup mare de pionieri, in apropierea
locului unde era parcata masina. Aceasta ne-a lasat undeva pe la Lipscani.
Am mancat la Carul cu Bere, o cladire minunata, plonjata in obscuritate.
Desigur, a ales tot o masa in colt.
Dupa ce-am terminat, ne-a intrebat daca mergem cu el la
o sedinta a Guvernului?
L-am refuzat politicos. Noi nu aveam acces la asa ceva.
Dupa ce ne-am despartit, am schimbat cateva cuvinte cu colegul. Cum poate,
dom'le, sa reziste atat?
Cartier-Bresson asta e incredibil! Eu aveam 29, colegul
35. El era aproape daramat dupa 8 ore de facut fotografii, in conditii
grele. Invitatul cu par alb si 67 de ani era mai in forma ca la inceput!
A facut 9 filme in dupa-amiaza aceea! Fara motor.
Dupa 2 zile, m-a sunat la telefon. Mi-a cerut sa-l acompaniez in Maramures.
Eram angajat de curand. Atmosfera din institut era oprimanta. N-aveam
inca drept la concediu. N-am avut curajul sa insist pentru 6 zile libere.
Si acum regret ca n-am lasat totul balta pentru asta. Au
mers cu trenul la Baia-Mare, de unde o masina "de protocol"
i-a condus pe vaile Izei si Marei.
I-a acompaniat regretatul Iuliu Pop, pasionat de etnografie.
Le-au placut enorm atat locurile, cat si oamenii. Dar pare-mi-se s-au
simtit supravegheati in ceea-ce faceau.
Cand s-au intors, au plecat imediat, desi era vorba sa mai
stea o saptamana in Bucuresti. Mi-a dat adresa din Paris. Are acum 96
de ani si este bine sanatos.
N-am mai avut placerea sa-l revad. Am de la el un album
gigantic tiparit in Statele Unite. Criticul Radu Bogdan are exemplarele
originale din "Images a la Sauvette" si "Les Europeens",
cu desenele de Matisse.
Nota de final:
Marturisesc ca nu sunt mandru de calitatea pozelor. Au fost solicitate
de redactorii Fotomagazin. Aveau dreptate: sunt documente care redau atmosfera
epocii. Dar nu sunt grozave. Pozele au 29 ani. Eu aveam douazeci si; un
incepator influentabil.
Filmele sunt supra-expuse si supradevelopate, intr-un revelator infect.
Si conditiile de lumina erau lugubre. La Uzina Masini Grele, expunerea
f:2,8 si 1/8s pe 400, a dat clisee subexpuse cu 1,5 trepte, desi supradevelopate.
Nici nu le puteam copia, atunci. Acum a fost o joaca!
Ce se observa in imaginile din 1975? Totul este tern si
ponosit. O atmosfera de tristete, lipsa de speranta si saracie lucie.
Oamenii sunt imbracati saracacios; copii in uniforme; paltonasele difera.
Femeile au rochii cusute sau tricotate acasa. Strazile sunt pustii. Rar
vedeai o Dacie, exceptional un Moskvici sau Trabant. Transportul in comun
era ca si inexistent. Chiar strazile centrale erau goale. Pe calea Victoriei
puteai parca oricand. Doar portretul "Tovarasului" era omni-prezent.
Ianuarie 2004, © Andrei Pandele
|
